Profesor universitar: „90% din studenți nu știu ce înseamnă Proclamația de la...

Profesor universitar: „90% din studenți nu știu ce înseamnă Proclamația de la Timișoara”. Ce spune despre problemele sistemului de învățământ VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

BOGDAN NADOLU LA PRESSALERT LIVE04

„Într-o gașcă de cocalari, de exemplu, unul este liderul, iar în jurul lui acționează toți”, a spus Bogdan Nadolu, conferențiar doctor în cadrul departamentului de Sociologie de la Universitatea de Vest din Timișoara. Acesta a fost invitat, în această seară, la emisiunea PRESSALERT LIVE, unde s-a discutat și despre situația sistemului de învățământ din ziua de azi.

Se spune că generația actuală se preocupă de lucruri mai puțin onorabile decât cei care, în prezent, își amintesc cu drag perioada tinereții. „Peste 90% din studenți nu știu ce înseamnă această «Proclamație de la Timișoara» pentru că s-au născut mai târziu.


E un trecut cu care nu s-au intersectat, dar pe care îl lăsăm deoparte. Șansele de a reitera acest trecut sunt minime, însă vorbim despre comemorarea lui”, a spus Nadolu, în cadrul emisiunii.

Tinerii sunt mai preocupați acum de viața socială decât de viața societății, și se identifică mai degrabă cu „pițipoanca” și „cocalarul”. Legat de acest subiect, Bogdan Nadolu este de părere că aceste modele nu vor rezista pe o perioadă lungă de timp. „Șansa societății este că aceste modele vin și trec. Ele sunt promovate, dar dacă dăm cu ele de gard se infirmă cumva sustenabilitatea unui astfel de «a fi alături de ceilalți». Deși este alimentat, nu este un model care să reziste pe termen mediu și lung”, a spus profesorul timișorean.

Sociologul a mai spus că școala actuală, în comparație cu școala de la începutul anilor ’90, este mult mai slabă, pentru că s-au redus atât orele de curs, cât și anii de studiu. „Începem cu numărul de ore care, de la 30, a ajuns la 20. Din cei cinci ani de studiu, am ajuns la trei ani. Tot sistemul e îngrămădit într-o pseudo-reformă. S-a aplicat modelul Bologna acum 10 ani, dar mergem pe un sistem cu clasa zero, cinci ani de gimnaziu și trei ani de liceu. Este un model nordic, dar fără studiu de impact”.

În încheiere, sociologul a spus că „ne adaptăm, luăm aceste generații așa cum sunt și mergem cu ele cât mai sus”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.