S-a pierdut o dronă. Aparatul cumpărat de primăria Caransebeș a dispărut în...

S-a pierdut o dronă. Aparatul cumpărat de primăria Caransebeș a dispărut în timpul unei operațiuni de căutare

0
DISTRIBUIȚI

drona dailybusiness_ro

Una din dronele sofisticate achiziționate pe bani europeni de Primăria Caransebeș a dispărut. Ea a fost lansată, și nu a mai putut fi recuperată de șase zile.

Aparatul costă 90.000 de euro. Conform mai multor surse din cadrul Primăriei, citate de resita.ro, drona a fost ridicată la ordinul primarului Marcel Vela, joi seara, pentru a ajuta la identificarea unei bătrâne de negăsit după ce a dispărut de acasă.


Drona, dotată cu termoviziune, ar fi fost de un real folos autorităților, dacă nu s-ar fi prăbușit. De joi, nimeni nu a mai văzut-o. Polițiștii locali au anunțat că au verificat minuțios kilometri întregi, însă nu au reușit să dea de dronă.

În cele din urmă obiectul a fost localizat în râul Timiș, conform coordonatelor transmise de firma producătoare, din Danemarca, iar acum se așteaptă sosirea unui echipaj de scafandri care să o scoată la suprafață.

Prin proiectul bilateral România – Serbia, cu bani europeni, primăria Caransebeș s-a dotat cu trei drone cu termoviziune.

Foto: dailybusiness.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.