Veşti bune pentru fanii Cargo: concerte speciale şi un DVD inedit, la...

Veşti bune pentru fanii Cargo: concerte speciale şi un DVD inedit, la aniversarea a 30 de ani de existenţă a trupei

0
DISTRIBUIȚI

cargoMuzicienii care alcătuiesc formaţia Cargo vor susţine două concerte speciale care vor aniversa trei decenii de existenţă a trupei, ocazie cu care rockerii timişoreni vor lansa şi un DVD care va cuprinde o serie de surprize.

„Vom susţine două concerte speciale de aniversare a 30 de ani de existenţă a formaţiei. Unul va avea loc la Timişoara, iar altul la Bucureşti. La Bucureşti vom cânta în 11 iunie, în cadrul festivalului Metalhead Meeting, care va avea loc la Cotroceni Open Air. Ne pregătim sârguincios pentru această aniversare şi vom avea parte de o serie de surprize, inclusiv invitaţi din străinătate“, ne-a declarat Adi Bărar, liderul trupei.


Deocamdată, data concertului aniversar din Timişoara nu a fost fixată, ea urmând să fie anunţată în viitorul apropiat. La Bucureşti, Cargo va oferi un show special împreună cu invitaţii săi, fiind capul de afiş al primei zile din cadrul Metalhead Meeting, în cadrul căruia vor mai cânta Amorphis, The Sirens, Bloodbath, Triptykon, Primordial, Lacrimas Profundere şi mulţi alţii.

Cu ocazia acestor concerte aniversare, timişorenii vor lansa şi un DVD deosebit. „Muncim din greu la acest DVD şi ne dorim ca surprizele pe care le pregătim cu această ocazie să fie într-adevăr spectaculoase. Nu pot spune mai multe în acest moment, fiindcă mai avem câteva detalii de pus la punct, dar cu siguranţă va fi un produs deosebit“, a mai adăugat Adi Bărar. Rockerii vor susţine un concert în zonă, vineri 3 aprilie, la clubul Moskeea din Arad, eveniment pentru care biletele costă 40 lei în avans şi 50 lei la faţa locului.

Trupa Cargo s-a înfiinţat la Timişoara în toamna anului 1985. Formaţia timişoreană a câştigat anul trecut, premiul de excelenţă în cadrul Media Music Awards, eveniment care s-a desfăşurat la Sibiu. Premiile au fost acordate, în mod transparent, artiştilor care au avut, în ultimele 12 luni, cele mai difuzate piese la radio şi TV, pe baza statisticilor Media Forest. Premiul de excelenţă le-a fost înmânat celor de la Cargo chiar de către Klaus Iohannis.

Foto: Cosmin Cimil

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.