p>

Circulație îngreunată în această după-amiază într-o intersecție din Timișoara din cauza unui accident rutier produs pe fondul băuturilor alcoolice. Incidentul a avut loc la intersecția străzii Avram Imbroane cu Gheorghe Adam.
Potrivit informațiilor de la fața locului, șoferul unui autoturism marca Renault circula pe strada Avram Imbroane, iar în intersecție nu i-a acordat prioritate unui Opel care venea de pe strada Gheorghe Adam.
În ambele autoturisme se aflau câte două persoane. Un bărbat din Renault s-a lovit cu capul de parbriz, dar a plecat de la locul accidentului. Mai mulți oameni aflați în zonă au sunat la 112, iar în cele din urmă bărbatul a fost găsit în apropiere de Muzeul Satului.
La fața locului au ajuns echipajele de la ambulanță și polițiștii, iar victimele, un bărbat din Renault și o femeie, pasageră în Opel, au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul celui care nu a acordat prioritate, un bărbat în vârstă de 48 de ani, rezultatul a fost pozitiv și a indicat o valoare de 0.85 ml per litru alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și pentru săvârșirea infacțiunii de vătămare corporală din culpă.