Aeroportul din Arad, porți închise pentru pasageri. De ce nu va mai...

Aeroportul din Arad, porți închise pentru pasageri. De ce nu va mai opera WizzAir zboruri

0
DISTRIBUIȚI

wizz air

De acum, doar păsările vor mai zbura pe aeroportul din Arad. Singura companie care mai opera pe acest aeroport, Wizz Air, a decis recent să se retragă. Explicația e simplă: cursele nu erau profitabile. În timp ce de la Timișoara au zburat peste 60.000 de persoane lunar anul trecut de pe Aeroportul Internațional Traian Vuia, la Arad media lunară a fost de doar 1.100 de călători.

“Wizz Air monitorizează în permanență performanța rutelor sale, pentru a putea oferi cele mai scăzute tarife.


Zborurile de la Arad la Bergamo vor înceta începând cu 17 aprilie din cauza faptului că acestea performau sub așteptările companiei. Cu toate acestea pasagerii noștri pot călători către aceeași destinație din Timișoara, care se află la un drum de doar 30 de minute cu mașina de la Arad. În prezent oferim 4 zboruri/săptămână de la Timișoara la Bergamo și vom crește frecvanța la 5, pentru sezoanele de vară și de iarnă”, a declarat Daniel De Carvalho, purtătorul de cuvânt Wizz Air.

Aerogara  din Arad va rămâne totusi deschisă, dar doar curselor cargo, zilnice, operate pentru DHL, spre Budapesta. ”Cu plecarea Wizz vom înregistra pierderi de aproximativ 12.000 de euro lunar. Problematic este că aeroportul nostru a fost scos din Masterplanul Ministerului Transporturilor”, explică directorul Aeroportului Arad, Dan Bălăcel.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.