Timișora este gazda unuia dintre cele mai importante evenimente din viața medicală românească. Este vorba despre „A IX-a Conferință de Oftalmologie regională cu participare internațională”, eveniment care are loc în perioada 23 – 25 aprilie și care reunește peste 400 de oftalmologi din țară, dar și din străinătate.
Conferința are ca temă „Actualități de diagnostic și tratament în oftalmologie”.
În cadrul acțiunii sunt prezentate cele mai frecvente patologii ale ochilor, subiecte de interes în societatea modernă. Prezentarea lucrărilor, a comunicărilor științifice din conferință va fi animată și de sesiuni de chirurgie în direct, în care operează cei mai mari specialiști oftalmologi din lume.
Conferința este organizată de Societatea Română de Oftalmologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, alături de Asociația Oftalmologilor din Banat și Spitalul Județean Timișoara.