Clădirile în care-și desfășoară activitatea liceele Lenau, Loga și Calderon din Timișoara, unele dintre cele mai bune din județul Timiș, sunt reabilitate, în această perioadă, cu bani europeni.
Dacă elevii de la Colegiul Național „C. D. Loga” din Timișoara au fost mutați în altă locație pentru ca viața acestora să nu fie pusă în pericol, iar muncitorii să lucreze nestingheriți, nu același lucru s-a întâmplat cu elevii de la Liceul Teoretic „J. L. Calderon”.
Până în urmă cu o lună, cei peste 900 de copii înscriși la acest liceu au reușit cu greu să fie atenți la ce li se predă la ore din cauza zgomotelor infernale realizate de muncitori în timpul lucrărilor de reabilitare, iar școala era în plin șantier. Acest lucru s-a schimbat după ce elevii au fost mutați într-o clădire aflată în spatele școlii, în care învățau copiii din școala primară, dar și în câteva clase de la Facultatea de Chimie, care se află lângă liceu.
„În acest moment au loc lucrări de reabilitare a clădirii A, în care învață elevii de liceu.
Este foarte bine că se întâmplă asta, suntem bucuroși că vom avea o școală frumoasă. A trebuit să modificăm programul copiilor, astfel că acum elevii învață în două schimburi, de dimineață și de după-amiază”, a explicat Lia Istin, directorul Liceului Calderon din Timișoara.
Lia Istin spune că este nemulțumită de faptul că muncitorii nu lucrează într-un ritm susținut și speră că în luna noiembrie elevii să poată să învețe în clădirea care acum este reabilitată. „Nu suntem mulțumiți de faptul că nu lucrează în fiecare zi foarte mulți muncitori. Ar fi trebuit să fie mai mulți muncitori, nu se lucrează într-un ritm susținut, însă muncitorii nu sunt coordonați de noi, ci de Primăria Timișoara, care este beneficiarul lucrării și care va și plăti lucrarea. De foarte mult timp nu s-au mai realizat reparații la clădire, erau probleme și la acoperiș. Clădirea este una destul de veche. Un prim termen de finalizare a lucrărilor era luna septembrie 2015, întrucât lucrările au început cu două luni mai târziu s-a devansat la luna noiembrie”, a mai precizat Lia Istin.