S-au înscris la concursul pentru ocuparea celor trei funcții de inspectori școlari adjuncți în cadrul ISJ Timiș, au mers ieri la sediul Ministerului Educației pentru a susține probele, însă s-au decis să se retragă din concurs după primul examen (din patru) și s-au întors acasă. Vorbim despre actualii inspectori școlari adjuncți, Aurelian Sima, Cornel Petroman și Francisc Halasz, care au hotărât să se retragă din concurs după ce au văzut ce subiecte grele au primit.
„Cei trei colegi s-au decis să se retragă din concurs. Este o dovadă de curaj faptul că cei trei inspectori școlari adjuncți s-au dus la București pentru a susține probele concursului, mai ales că știau că este greu, aveau de studiat o bibliografie voluminoasă.
Județul Timiș a fost primul în concurs, ieri, iar cei trei candidați nu au reușit să parcurgă toată programa, astfel că după ce s-au prezentat la prima probă, cea scrisă, s-au decis să se retragă, pentru că și-au dat seama de greutatea probelor”, ne-a declarat Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.
Pe de altă parte, cel de-al patrulea candidat care și-a depus dosarul de înscriere la concurs, Mihaela Dana Petrov, directorul Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara, a susținut toate cele patru probe la sediul Ministerului Educației, pe care le-a și trecut cu brio. Astfel, Mihaela Dana Petrov așteaptă un ordin de ministru pentru a fi numită în funcția de inspector școlar adjunct.
În ceea ce privește celelalte două posturi de inspectori școlari adjuncți, Ministerul Educației va numi două persoane care vor ocupa aceste funcții. Aurelian Sima, Francisc Halasz și Cornel Petroman vor rămâne pe funcții cel puțin până în data de 20 mai, când se va finaliza concursul organizat de Ministerul Educației. Cei trei inspectori școlari adjuncți au avut la dispoziție cel puțin două săptămâni ca să se pregătească pentru concurs.
Daca n-au parcurs „programa”, cum sa mai citeasca si bibliografia ? Madam, una-i una, alta-i alta, mai citeste, mai citeste…
Si, bagati la cap oameni buni, nu oricine poate avea curajul sa mearga pana la Bucuresti. Cine stie, cunoaste si cat de greu e drumul de la Masloc la Timisoara.