Piața Unirii din Timișoara, de la începuturi până în prezent. Prin ce...

Piața Unirii din Timișoara, de la începuturi până în prezent. Prin ce transformări a trecut și cum a ajuns locul preferat al burghezilor urbei FOTO

2
DISTRIBUIȚI
<


p>unirii (11)

Pe cel mai vechi plan al cetăţii Timişoarei din prima jumătate a secolului al XVIII-lea era prevăzut ca Piaţa Unirii să ocupe o suprafaţă asemănătoare cu cea a actualei Pieţe a Libertăţii. În jurul anului 1733 s-au întocmit mai multe variante în care era prevăzută şi Piaţa Unirii, de formă rectangulară, ca un pandant al Pieţei Libertăţii. Proiectul iniţial a suferit modificări iar în cele din urmă piaţa a fost construită cu dimensiuni considerabil mai mari, de 150×110 metri. Era cea mai mare piaţă a Cetăţii, de formă dreptunghiulară, dominată de cele două biserici episcopale şi de palatul baroc şi având în mijlocul ei monumentul Sfintei Treimi, ridicat pe cheltuiala unui om de vază al oraşului, Deschan de Hansen, după epidemia de ciumă din 1738. Pe un plan din 1746-1747, în actuala Piaţa Unirii se mai  putea vedea ultima rămăşiţă a fortificaţiilor turceşti.

reconstituire-radu oltean

Amenajată după gustul baroc al epocii

Piaţa părea cu atât mai impunătoare cu cât terenurile pe care erau construite casele din Cetate erau valorificate cu multă chibzuială. Dimensiunile pieţei, în comparaţie cu suprafeţele ocupate de case, au fost impuse de gustul baroc al epocii, în care paradele şi procesiunile religioase erau foarte apreciate. Ea era dominată de cele două biserici episcopale – domul catolic şi biserica ortodoxă rasciană (sârbească după 1865) – şi de Palatul Baroc, care îngloba clădirea Oficiului Minier, Casa Camerală Veche şi Cancelaria Adminitraţiei Ţării, adăpostind şi locuinţa preşedintelui Ţării. Tot aici s-a aflat Casa Comitatului, sedfiul Voivodinei Sârbe şi al Banatului Timişean, şi prefectura în anii interbelici.

piataunirii

O piaţă burgheză

Clădirile ridicate în jurul pieţei respectau gustul baroc al epocii. Casele, cu un nivel, aveau la parter ospătării, hanuri, o farmacie, mici ateliere, o tipografie, iar mai târziu cafenele şi hoteluri, în timp ce la etaj se aflau, de regulă, locuinţele proprietarilor. Aceste case burgheze şi caracterul comercial impus de spaţiile de la parter au făcut ca Piaţa Domului să reprezinte, spre deosebire de Piaţa de Paradă, centrul burghez, economic al cetăţii, accentuat de băncile apărute la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Un călător străin nota că dimineţile până la prânz şi mai ales în zilele de târg, piaţa era plină de căruţe şi de târgoveţi care vorbeau mai multe limbi iar după plecarea acestora curăţenia care se făcea lăsa mult de dorit. Cazarma Vienei, aflată în colţul nord-vestic al pieţei, nu avea legătură cu viaţa şi activităţile din piaţă. Casele din jurul acesteia au fost în mare măsură avariate în urma atacului revoluţionarilor maghiari din vara anului 1949 iar reconstrucţia lor a permis şi adăugarea unor noi etaje.

piata cu terase si porumbei

Piaţa Unirii

La 3 august 1919, armata regală română condusă de colonelul Virgil Economu şi-a făcut intrarea în oraş, fiind întâmpinată de zeci de mii de timişoreni şi bănăţeni, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare şi veniţi din mai toate satele pentru a-i întâmpina pe ostaşi. Aceştia au fost primiţi cu toate onorurile în piaţa  Domului, numită de atunci Piaţa Unirii. În prezenţa oficialităţilor locale şi a prim-ministrului Ionel Brătianu, în piaţă a avut loc festivitatea oficială de primire a acestora.

Ulterior, în piaţă s-au făcut diferite plantaţii şi amenajări horticole iar în  anii ’80, arhitectul Şerban Sturdza a restaurat clădirile şi piaţa după stampele de epocă dar în ultimii ani ea a fost invadată de o mare varietate de terase şi de foarte mulţi porumbei şi mizeria aferentă.  În prezent, Piaţa Unirii trece print-un nou proces de restaurare.

Foto: banaterra.eu, cartofilie.ro, wikipedia, www.skyscrapercity.com, www.memoria timisoarei, forum, druckeria.ro, art-historia.blogspot

2 COMENTARII

  1. Ma bucur de fiecare data cand mai intalnesc cu un subiect de genul acesta (care mai incearca sa ne aminteasca de unde venim, poate cu speranta sa nu repetam greselile trecutului) – chiar daca motivatia din spatele scrierii lui este situatia actuala din piata (si polarizarea extrema provocata de cel responsabil cu acest proiect).

    Totusi ma nemultumeste modul in care e tratat un subiect atat de amplu si atat de important. Cand a fost pusa piatra cubica? Care e insemnatatea celor 2 pietre speciale din piata, si care e mica lor istorie? Fantana? Proiectul actual – ce schimbari? Pozele nu au nicio descriere, lipseste firul cronologic al poate celei mai importante locatii din Cetate, atat din punct de vedere urbanistic, cat si economic(cel putin pana la industralizarea Romaniei).

    Mai felicit odata alegerea facuta in privinta subiectului, si poate in viitor, daca se iveste un moment lipsit de stiri mai acute, apare un „Update” si la articole de genul asta – oricum nu pare ca s-ar schimba ceva prea curand la fata locului…

    • UPDATE: Aspectul Pieţei Unirii a fost schimbat spre sfârşitul anilor ’60, când a fost scos vechiul pavaj de piatră şi s-a amenajat un parc. În anii ’80, când piaţa s-a reamenajat după vechile stampe, a fost refăcut şi bombamentul iniţial al pieţei şi aceasta a fost pavată din nou cu piatră. Tot atunci, pe un calup de bazalt de dimensiuni mai mari decât celelalte pietre din pavaj, sculptorul Ştefan Kelemen a imortalizat conturul vechii cetăţi marcând şi locurile mai importante din interiorul acesteia, precum castelul Huniazilor, Piaţa Libertăţii şi Piaţa Unirii. Fântâna din Piaţa Unirii a fost forată până la 412 metri adâncime în 1894, de Julius Seydl din Vrşeţ. Despre apa acestei fântâni se spune că are numeroase proprietăţi curative pentru diferite afecţiuni şi foarte mulţi timişoreni îşi luau de aici provizii de apă până în zilele noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.