Premieră la Timișoara: Universitatea de Vest va constitui trei clase de excelență...

Premieră la Timișoara: Universitatea de Vest va constitui trei clase de excelență în cadrul Colegiului Național Bănățean. Ce avantaje vor avea elevii

0
DISTRIBUIȚI

uvt protocol

Inițiativă educațională unică la Timișoara. Pentru că nu a reușit încă să creeze un liceu propriu, Universitatea de Vest din Timișoara s-a decis să se implice în sprijinirea elevilor înscriși la trei clase de la Colegiul Național Bănățean, unul dintre cele mai bune licee din județul Timiș. Astfel, din anul școlar următor, trei clase de a IX-a de la specializările Matematică-Informatică, Științe ale Naturii și Științe Sociale vor funcționa sub tutela universității timișorene.


Elevii care vor opta pentru aceste clase vor beneficia de o serie de avantaje.

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, a ținut să precizeze că astăzi a fost încheiat un protocol cu Colegiul Național Bănățean prin care universitatea timișoreană va putea să tuteleze cele trei clase. „Vom avea în vizor clasele respective din clasa a IX-a până în clasa a XII-a, începând din anul școlar următor. Ne dorim să oferim, în mod gratuit, o pregătire suplimentară acestor elevi, pe orice domeniu doresc. De asemenea, dacă doresc să participe la anumite cursuri din cadrul diferilor facultăți, pot să o facă. Nu influențăm programa școlară. Totodată, noi punem la dispoziția acestor elevi laboratoarele noastre, de chimie, fizică, informatică, în care se poate desfășura activitatea la clasă conform programei școlare. Elevii vor fi și consiliați profesional”, a explicat rectorul Universității de Vest din Timișoara. Marilen Pirtea a mai ținut să precizeze că oferta de a colabora și cu alte licee din Timișoara rămâne deschisă.

Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean, a declarat că elevii care doresc să se înscrie în cele trei clase tutelate de Universitatea de Vest din Timișoara trebuie să bifeze pe fișa de înscriere o opțiune. „Apoi, elevii vor participa la un interviu motivațional pentru a afla de ce vor să se înscrie în aceste clase”, a precizat Sorin Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.