Primarul Nicolae Robu, anunţ IMPORTANT la adresa companiilor Continental şi Azur. Ce...

Primarul Nicolae Robu, anunţ IMPORTANT la adresa companiilor Continental şi Azur. Ce solicitare face către Ministerul Mediului

0
DISTRIBUIȚI

protest timisoara poluare 1

Anunţ important făcut de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care afirmă din nou că vrea să pună stop poluării făcute de firmele care funcţionează în Timişoara.

„Preocuparea pe care o am pentru o cât mai bună calitate a vieţii în Timişoara, sănătatea cetăţenilor, un aer cât mai curat în Timişoara. Am fost fericit când Timişoara a fost scoasă de pe lista neagră a oraşelor cu probleme legate de calitatea aerului. Am semnale bune în ceea ce priveşte calitatea aerului din Timişoara. Vin acum, ca dovadă că la noi nu se operează cu vorbe, ci cu fapte, şi cer Ministerului Mediului să o obţină aprobare de la Comisia Europeană să instaleze nişte staţii de măsurare a calităţii aerului în vecinătatea Azur şi Continental.


Două firme pe care le apreciem pentru peformanţele industriale, dar vizavi de care suntem intransigenţi privind efectele negative pe care le produc asupra aerului Timişoarei. Avem promisiuni ferme şi apreceim că ele au fost făcute din partea ambelor companii că se va investi mult pentru reducerea poluării şi aşa ne-a fost înţelegerea că deja în luna mai vom simţi progrese”, a spus Robu.

Edilul susţine că a văzut postări ale unor cetăţeni, pe rețelele de socializare, care pretind că situaţia de lângă fabricile celor două companii ar fi neschimbată. „Personal am percepţia că situaţia ar fi mai bună. Aş vrea să nu operăm numai cu percepţii, ci şi cu măsuri obiective agreate de Comisia Europeană”, a declarat primarul.

Robu a mai adăugat că o altă soluție ar fi mutarea stațiilor industriale lângă cele două companii. Sub nicio formă însă edilul-șef nu vrea să dea bani de la bugetul local pentru cumpărarea de astfel de stații.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.