Sute de yoghini, așteptați la o nouă întîlnire MISA la Herculane. Când...

Sute de yoghini, așteptați la o nouă întîlnire MISA la Herculane. Când are loc tabăra din acest an

0
DISTRIBUIȚI

yoghini misa herculane expressdebanat_ro

O cură de spiritualitate. Aceasta este, pe scurt, filozofia care stă la baza taberei spirituale yoghine 2015 care are loc în curând la Băile Herculane, mai exact în perioada 29 aprilie -€“ 10 mai.


Yoghini de pe întregul mapamond vor veni în stațiunea de pe malurile Cernei, ca în fiecare an, sperând frenetic să „cuprindă cuprinderea infinită ce îl cuprinde neîncetat”, așa cum se explică pe site Gregorian Bivolaru.

Organizatorii taberei susțin că, deocamdată, nu se știe numărul exact al participanților care vor ajunge la Herculane, însă speră că numărul adepților lui Gregorian Bivolaru să fie cât mai mare. Hotelierii dar și proprietarii de pensiuni au început deja să facă pregătiri pentru a putea găzdui cât mai mulți adepți MISA. Organizatorii se bucură de sprijinul autorităților locale, care i-au ajutat cu închirierea unor locații.

Ca în fiecare an, în cadrul Taberei spirituale yoghine de vacanţă de la Herculane se va oferi gratuitate totală (la taxa de participare, cazare şi masă) pentru 14 persoane (7 femei şi 7 bărbaţi) care au o situaţie materială foarte dificilă (sunt şomeri, pensionari etc). Cele 14 gratuităţi vor fi oferite prin tragere la sorţi. Organizatorii considera acest gest unul „creştinesc”, si îşi rezervă dreptul de a verifica corectitudinea declaraţiilor privind situaţia materială dificilă a celor care se vor înscrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.