Uscarea rufelor în exteriorul imobilului, la mare modă la Timişoara. Câte amenzi...

Uscarea rufelor în exteriorul imobilului, la mare modă la Timişoara. Câte amenzi a aplicat Poliţia Locală de la începutul anului

2
DISTRIBUIȚI

blocuri

În anul 2013 municipalitatea locală modifica o hotărâre a Consiliului Local Timişoara care reglementa drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice sau a societăţilor comerciale care deţin imobile în Timişoara. Mai exact, prin noile prevederi adoptate timişorenilor li se interzicea să îşi scuture rufele ori păturile pe geam. În anul 2014 au fost aplicate nu mai puţin de 58 de sancţiuni pentru cei care încalcă prevederile HCL 371 din 2007, modificată anul trecut, însă este important de precizat că statistica a inclus şi persoanele care şi-au bătut covoarele în faţa blocului sau care şi-au întins rufele la uscat în exteriorul imobilului.


Practic legea prevede ca oamenii„ să nu amplaseze bătătoare de covoare în jurul imobilelor de locuit; r) să nu întindă rufele spălate la uscat în balcoane deschise, pe suport în afara balcoanelor sau în jurul imobilelor de locuit”.

Nici în acest an nunărul sacţiunilor nu pare să fi crescut. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin a anunţat că „polițiștii locali au luat măsuri în urma sesizărilor primite de la cetăţeni și au aplicat de la începutul acestui an un număr de 11 sancţiuni pentru întinderea rufelor la uscat în balcoane deschise, pe suport în afara balcoanelor sau în jurul imobilelor de locuit, și pentru amplasarea de bătătoare şi scuturarea covoarelor în jurul imobilelor de locuit, conform HCL 371/2007 modificată”. Cei care nu respectă prevederile legii pot fi sacţionaţi cu amenzi de la 500 la 1.000 de lei.

2 COMENTARII

  1. … foarte importanta stirea!!!! fenomenal,nemaintilnit , Romania paradoxului…nu avem bani sa ne pisam in centru da ne fute grija unde isi usuca omu rufele. fantastic cata idiotenie incape intr-o hotarare locala…sau mai bine cati idioti se strang ca sa voteze o astfel de lege locala?

    • Edilii orasului au vreo solutie unde sa ne uscam hainele?!Majoritatea uscatoriilor de la blocuri sau amenajat pentru alte scopuri, sau dat in chirie, sau facut depozite de materiale, sau mai stiu ce alte intrebuintari!Este cumva o ZONA amenajata special pentru asa ceva?! N-am ce zice…Minti odihnite!Ce-i lipseste chelului??? Tichie de margaritar…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.