Activiștii de mediu, la un pas de a fi LINȘAȚI de un...

Activiștii de mediu, la un pas de a fi LINȘAȚI de un grup de bărbați periculoși, în Retezat. Cum au scăpat VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

agent green raul alb Preşedintele Asociaţiei Agent Green, Gabriel Păun, susţine că a fost atacat, duminică, fără avertisment, de aproximativ 10 persoane, în timp ce, împreună cu mai multe persoane, încercau să documenteze proiectul minihidrocentralei de pe Râul Alb, din satul hunedorean Coroieşti, situat la poalele munţilor Retezat.

„Eram împreună cu un voluntar şi patru localnici pe care noi i-am luat pentru a ne ghida, cu două autoturisme de teren, şi am mers pe malul râului pentru a documenta proiectul minihidrocentralei de pe Râul Alb. Nu ştim dacă e legal sau ilegal, asta o putem afla numai studiind acte şi vorbind cu localnici. Nici n-am apucat să facem câteva fotografii, când a apărut o maşină de teren încărcată cu şase persoane, apoi a mai venit una, cu alţi patru. Au sărit direct să ne lovescă, deşi eu le spuneam că plecăm. Am fost lovit cu pumnii în ceafă şi am căzut secerat la pământ. De fiecare dată când încercam să mă ridic mă loveau şi mă aruncau din nou la pământ. Cei aflaţi în maşină au încercat să scape şi au plecat. Am văzut cum un jeep loveşte un om, dar nu am ştiut dacă e dintre cei cu care am ajuns în zonă sau dintre agresori. Am profitat de învălmăşeală şi am fugit în pădure”, povestesteşte Gabriel Păun.


agent green raul alb 2 Acesta susţine că a văzut o ambulanţă SMURD trecând şi a presupus că a luat rănitul. „Nici nu ştiu cât timp am stat ascuns. Când am ieşit am ajuns direct la spital la Haţeg, unde mi s-au făcut primele investigaţii. Am refuzat internarea, deoarece trebuie să plec din ţară”, a mai spus Gabriel Păun. Acesta susţine că abia la spital a aflat că bărbatul lovit de jeep era reprezentantul firmei care construiește minihidrocentrala. „E regretabil că s-a întâmplat aşa ceva”, a mai adăugat acesta. Voluntarul aflat în autoturism apucat să filmeze atacul iar pe înregistrări se vede cum mai mulţi indivizi lovesc autoturismul cu care veniseră reprezentanţii Agent Green şi apoi cum aruncă cu pietre. Gabriel Păun a fost luni dimineaţă la Serviciul Judeţean de Medicină Legală şi susţine că legistul a constatat că are coaste fisurate, un deget fracturat şi că loviturile de la ceafă ar putea să-i creeze probleme. Activiștii susțin că se aflau pe teren public, incidentul având loc pe un drum, însă reprezentatul rănit al firmei de construcții spune că terenul este privat și că drumul a fost făcut de el pentru accesul la șantier. Autoritățile, care au deschis dosar penal pentru tentativă de omor și lovire, fără a numi, însă, persoanele vizate, nu au încă date despre situația drumului respectiv.

1 COMENTARIU

  1. După ce distrug pădurile acești criminali, sunt în stare să ucidă oameni ,ca să-și atingă interesele. Dar cu siguranță sunt implicați în acest genocid al pădurilor politicieni noștri aleși în frunte cu ponta care nu eau nici-o măsură.Nu au frică de oamenii și nici teamă de Dumnezeu .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.