Creatorii Festivalului EXIT din Serbia și ai Festivalului Sea Dance din Muntenegru au anunţat noi detalii legate de prima ediţie a Get EXITed Revolution Festival, care va avea loc la Muzeul Satului, în perioada 30 – 31 mai. Porțile se vor deschide de la ora 18, iar petrecerile și concertele se vor ține lanț până dimineața. Nume precum Noisia, Sabaton, DJ Fresh, Dubioza Kolektiv sau Modestep au fost deja confirmate pentru scena mare, iar pentru amatorii de ”genuri mai sălbatice” se pregătește o nouă surpriză. Este vorba despre scena Xtreme, dedicată stilurilor rock, punk, heavy metal și multe altele. În prima zi de festival Xtreme îi are invitați pe F.U.N, o trupă locală care promite un show exploziv de funk, rock și jazz. Face Today vin la Revolution cu indie-garage, iar Raizing Hell aduc o porție de horror punk. De asemenea pe scenă vor mai urca și I’m the Trip, Replicunts, Arkal Necrosis, War Engine, Vox Populi și Amenic Disco.
Pe scena Xtreme vor urca, în cea de-a doua zi de festival, Grave for Sale, singura trupă de surf-rock din România.
Alături de ei se vor afla Hteththemeth, Tunderstell, CO@13, Downstory, Faceplant, False Reality și Spinecrusher. Între concerte nu va fi liniște, iar sound-ul va fi asigurat de DJ. Până pe 25 mai prețul unui abonament este de 49 de lei, urmând ca prețul să crească la 69 de lei. Tot din 25 mai vor fi puse în vânzare și bilete de o zi, contra sumei de 39 de lei. În zilele de festival prețul biletului de zi va crește. Biletele pentru Get EXITed! Revolution Festival sunt disponibile online la myticekt.ro şi eventim.ro sau la librăria Diverta din mall.
PRESSALERT.ro îți oferă șansa de a câștiga unul din cele șase seturi de câte 2 bilete pentru toată perioada Revolution Festival, care se va desfășura în perioada 30-31 mai , la Muzeul Satului din Timișoara. Cei care doresc să intre în concurs trebuie să dea like paginii de Facebook a PRESSALERT și să se înscrie la Newsletter împreună cu un prieten, iar apoi să trimită un mail pe redactia@pressalert.ro cu subiectul „Concurs Revolution”, care să conțină numele conturilor de Facebook și adresele de mail înscrise pentru newsletter. Înscrierile se pot face până în data de 28 mai a.c., ora 24, urmând ca în 29 mai să fie anunțați câștigătorii.
Line-up de cacao. Resturi de la masa Exit-ului. La o prima editie ar fi trebuit sa fie trupe foarte bune si foarte cunoscute. Bisnitarii care au Exit-ul si au venit pentru un ciubuc aici sunt penibili.
Sincer, Timisoara a devenit o mare groapa de gunoi! Iar voi, presa sunteti groparii!
Hahahahaah. Line-up de cacao? C’mon. E un line-up mega Ok. E un line-up in trend cu caracteristica locala. E un line-up foarte vibrant. Si mult peste tot ce e in tara in zona de festivaluri. Vor fi 6 scene. Eu cred ca e incredibil ce au facut oamenii astia de la NoviSad. E clar ca nu o fac pentru bani. Sa speram ca e vreme buna si vine lumea, ca de restul. Sunt 6 scene. Pacat ca nu se pomeneste mai mult de scene. De exemplu aia de raggae sau aia de cuban.
La prima ediţie mergi pentru concept nu pentru line-up! Abia pentru a doua ediţie pot apărea pretenţii de trupe, sound, amenajări şi alte cele, pretenţii bazate pe experienţa primei participări la noul festival. Criticile anterioare primei ediţii sunt doar hatereală gratuită sau interesată(venită de la concurenţa organizatorilor de festivaluri în alte oraşe) şi-s ca o recenzie negativă a unei cărţi încă nepublicate, făcută doar după titlul şi coperta promovate în presă şi prin mijloacele publicitare: cu cât ştergi mai tare pe jos cu cartea necitită cu atât pare că vrei să-l înjuri pe autor pentru a-i îndepărta pe potenţialii cititori.
Hai să comentăm pro sau contra după festival şi line-up-ul să fie o temă de discuţie pentru următoarea ediţie.