Direcția Națională Anticorupție (DNA) susține că adoptarea propunerii de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală, inițiată de mai mulți deputați, ar diminua semnificativ eficiența procurorilor anticorupție, ar îngreuna identificarea și pedepsirea infractorilor și ar afecta în mod sever statutul procurorilor în cadrul sistemului judiciar.
Într-un comunicat transmis astăzi, DNA precizează că a formulat un punct de vedere pe care l-a transmis Ministerului Justiției.
„Modificarea cadrului legislativ în regim de urgență și în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată, având în vedere că noile coduri au fost adoptate recent de Parlamentul României, în urma unor dezbateri îndelungate, care au implicat toate părțile interesate. De altfel, inițiatorii fac trimitere în expunerea de motive la apariția unor evenimente care necesită schimbarea politicii penale, fără însă ca acestea să fie indicate.Legislația penală trebuie să realizeze un echilibru între nevoia societății de a trage la răspundere toate persoanele care au săvârșit infracțiuni și drepturile fundamentale ale persoanelor cercetate, însă modificările propuse ar altera acest echilibru și ar îngreuna identificarea și pedepsirea infractorilor”, se arată în comunicat.
DNA consideră că dispozițiile actuale protejează drepturile fundamentale ale persoanelor într-o manieră care corespunde standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se justifică adoptarea unor noi standarde care nu au corespondent în tradiția juridică română sau în legislațiile altor state europene.
„Stabilirea unor reguli de procedură exclusiv pentru procuror, nu și pentru ceilalți participanți la procesul penal care exercită aceleași atribuții, este atipică și indică faptul că propunerea urmărește limitarea capacității investigative a organelor de urmărire penală”, apreciază DNA.
Referitor la propunerile în cazul Codului de procedură penală, surse citată arată că prin introducerea sintagmei „Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea ca acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială”, (modificarea art. 103 alin. 2) în loc de îndoială rezonabilă, vizează impunerea unui standard de probațiune care este imposibil de atins.
„În toate sistemele moderne de drept, prezumția de nevinovăție a inculpatului corespunde obligației acuzării de a dovedi săvârșirea infracțiunii „dincolo de orice îndoială rezonabilă”. Acest concept, care a fost fundamentat în literatura juridică în secolul al XVIII-lea și se regăsește formulat expres în legislația și jurisprudența mai multor state (Franța, Marea Britanie, Statele Unite) și a Curții Europene a Drepturilor Omului, echivalează cu convingerea judecătorului că inculpatul a săvârșit infracțiunea de care este acuzat. Orice îndoială rezonabilă se interpretează în favoarea inculpatului, ca o expresie a prezumției sale de nevinovăție. Adoptarea textului propus ar atrage imposibilitatea de a dovedi săvârșirea unei infracțiuni la standardul impus de legiuitor și ar rupe sistemul juridic român de dreptul internațional”, se spune în document.
DNA precizează că introducerea obligativității de a înregistra audio-video toate declarațiile administrate în cursul urmăririi penale și a de a inscripționa un suport separat pentru fiecare declarație (modificarea art. 106 Cpp) poate îngreuna soluționarea cauzelor, în măsura în care nu este însoțită de resurse umane și materiale suplimentare pentru organele judiciare.
„Sancțiunea automată a nulității nu se justifică, având în vedere că, prin consemnarea declarației în scris de organul judiciar, care își asumă corectitudinea celor consemnate, confirmată de persoana audiată și în prezența tuturor avocaților care doresc să își exercite dreptul de asistență, sunt asigurate suficiente garanții cu privire la respectarea procedurii. Suplimentar, noul cod a introdus obligativitatea înregistrării declarațiilor date de suspecți și inculpați, atunci când există condiții tehnice. (…) Urmărirea penală se desfășoară adeseori în regim de urgență, prin audieri concomitente sau efectuate la locul săvârșirii unei infracțiuni, astfel încât există situații în care nu se poate realiza înregistrarea declarațiilor din motive tehnice.Anularea acestor declarații, în lipsa oricărei vătămări, nu se justifică și poate avea ca efect doar imposibilitatea tragerii la răspundere penală a unor infractori”, atrage atenția DNA.
Și în cazul introducerii unui nou alineat la art. 106 privind asistența juridică obligatorie în cursul urmăririi penale pentru toți suspecții și inculpații, indiferent de natura cauzei, DNA susține că această prevedere trebuie însoțită de asigurarea de resurse materiale suplimentare pentru plata avocaților din oficiu, având în vedere că, în prezent, cazurile de asistență sunt limitate.
DNA subliniază că prin introducerea caracterului obligatoriu al confruntării solicitate de inculpat (modificarea art. 131) se încalcă un principiu fundamental al procesului penal.
„În aceste condiții, inculpatul ar putea cere confruntarea cu o persoană care are statut de martor amenințat sau de investigator sub acoperire, situații care ar contraveni normelor procedurale de desfășurare a urmăririi penale, căci aceste persoane nu ar mai beneficia de vreo protecție fizică și legală.Textul propus poate atrage întârzieri nejustificate în soluționarea unei cauze dacă inculpatul solicită să fie confruntat cu toți inculpații și părțile unei cauze, chiar dacă nu există contradicții între declarații, sau dacă solicită în mod repetat să fie confruntat cu aceleași persoane pentru dovedirea unor împrejurări diferite.Confruntarea trebuie să aibă același regim ca toate celelalte mijloace de probă, fiind supusă cenzurii motivate a organului judiciar”, se arată în comunicat.
Potrivit DNA, modificarea art. 139 alin. 4, prin excluderea raportului dintre avocat și suspect dintre situațiile care pot forma obiectul supravegherii, chiar atunci când aceștia pregătesc săvârșirea unei infracțiuni, echivalează practic cu reglementarea unei impunități pentru anumite categorii de fapte. În acest mod, subliniază DNA, un contract de asistență juridică încheiat cu caracter formal ar atrage imposibilitatea absolută a interceptării convorbirilor dintre părțile contractului, care ar putea astfel săvârși împreună orice infracțiuni, cunoscând că nu pot fi detectați.
DNA susține că abrogarea art. 141 Cpp privind autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror, pe o perioadă strict determinată, ar lipsi organele de urmărire penală de un instrument esențial în combaterea criminalității grave.
„În practica organelor judiciare sunt numeroase situații în care acestea sunt sesizate că o infracțiune (luare de mită, trafic de droguri, omor) se va săvârși în scurt timp. În aceste situații, aflarea adevărului presupune o reacție rapidă pentru surprinderea în flagrant a infractorilor, iar timpul aflat la dispoziție nu ar permite sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți. Chiar dacă judecătorul de drepturi și libertăți soluționează propunerea în aceeași zi în care a fost sesizat, parcurgerea întregii proceduri presupune o întârziere de mai multe ore în care momentul operativ poate fi pierdut, iar tragerea la răspundere penală a infractorilor imposibilă”, semnalează DNA.
Sursa citată apreciază că modificarea art.
173 Cpp referitor la numirea experților nu se justifică, având în vedere că eventualele incompatibilități invocate în cuprinsul propunerii pot fi soluționate prin aplicarea regulilor prevăzute de art. 174, arătând totodată că este necesară menținerea alineatului 2, referitor la posibilitatea desemnării de experți din străinătate.
„Modificarea art. 175 Cpp, prin introducerea unei interdicții absolute pentru expert de a se raporta la concluziile unui raport de constatare anterior, poate îngreuna aflarea adevărului. (…) Modificarea art. 178, referitoare la raportul de expertiză, este inutilă, în condițiile în care, în reglementarea actuală, vinovăția unei persoane nu poate face obiectului unei expertize, fără a fi necesară o mențiune suplimentară expresă în acest sens. Modificarea art. 202 prin introducerea condiției ca o măsură preventivă să fie dispusă numai dacă există probe din care rezultă vinovăția dincolo de orice îndoială este incompatibilă cu natura și scopul măsurilor preventive. (…) Adoptarea textului ar avea ca efect, practic, imposibilitatea de a se dispune orice măsură preventivă, în orice cauză, anterior condamnării inculpatului. Modificarea art. 223 cu privire la condițiile de aplicare a arestării preventive ar atrage imposibilitatea dispunerii acestei măsuri preventive anterior condamnării, prin introducerea sintagmei ‘numai dacă există probe concrete din care rezultă, dincolo de orice îndoială, că inculpatul a săvârșit o infracțiune'”, se mai arată în comunicatul citat.
Conform DNA, modificarea art. 224 și 225, prin excluderea denunțului dintre elementele care pot fi avute în vedere la aprecierea unei măsuri preventive este în contradicție cu principiile procesului penal.
„Pericolul pentru ordinea publică și scopul general al bunei desfășurări a procesului penal trebuie apreciate pe baza tuturor elementelor cauzei, nu doar pe baza unor criterii selectate în mod arbitrar. Atitudinea unei persoane este un element esențial pentru a aprecia situația acesteia, iar formularea unui denunț a fost considerată de legiuitor o cauză importantă de atenuare a pedepsei. Această gravitate se reflectă și la momentul alegerii unei măsuri preventive, care este în toate situațiile cenzurată de către judecătorul de drepturi și libertăți”, se spune în document.
Pe de altă parte, sursa citată apreciază că modificarea art. 542 nu aduce elemente suplimentare esențiale față de situația existentă, însă menționarea expresă a caracterului obligatoriu al acțiunii în regres poate fi considerată ca o formă de presiune la adresa magistraților care soluționează cauze complexe.
În cazul modificărilor propuse la Codul penal, DNA arată că limitarea pedepsei rezultante în cazul concursul de infracțiuni la maximul special al celei mai grele pedepse (art. 39), reprezintă o îndepărtare de tradiția dreptului penal și poate crea situații nejustificat de blânde pentru unii infractori.
„Astfel, în ipoteza autorului mai multor infracțiuni de luare de mită pentru care instanța a aplicat pedeapsa maximă cu privire la fiecare din aceste fapte, pedeapsa rezultantă va fi una dintre aceste pedepse, fără posibilitatea de a aplica vreun spor și de a reflecta în vreun mod pericolul sporit al unor asemenea persoane. În acest mod, persoane care în prezent ar primi pedepse de 15-20 de ani de închisoare ca urmare a cumulării pedepselor aplicate (pedeapsa cea mai grea + 1/3 din celelalte pedepse), s-ar afla în situația în care pedeapsa finală nu ar putea depăși 7 ani de închisoare”, mai semnalează sursa citată.
De asemenea, DNA consideră că modificarea termenelor de prescripție ar atrage imposibilitatea tragerii la răspundere penală pentru numeroase infracțiuni grave.
„În multe cazuri, săvârșirea unei infracțiuni de corupție este denunțată organelor judiciare după mai mulți ani de la consumarea faptei, de regulă după ce funcționarul public nu mai ocupă poziția de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii. Astfel, faptele de luare de mită săvârșite anterior anului 2009 ar fi în acest moment prescrise, deși organele judiciare încă primesc sesizări cu privire la asemenea fapte. Având în vedere aceste împrejurări și caracterul complex al cercetărilor efectuate în numeroase cauze de corupție, există un risc real ca numeroase persoane să nu mai poată fi condamnate până la prescrierea răspunderii penale. Trebuie menționat că noul cod penal a prevăzut limite sensibil mai mici de pedeapsă față de codul anterior, cu consecința reducerii termenelor de prescripție, așa că nu se justifică o nouă reducere a acestor termene la un an de la intrarea în vigoare a noii reglementări”, se mai precizează în comunicat.
DNA mai atrage atenția că modificarea art. 283 și reglementarea infracțiunii de represiune nedreaptă prin referirea la condiția dincolo de orice îndoială are potențialul de a transforma orice magistrat într-un inculpat.
„Măsurile preventive se dispun în cursul procesului penal, înainte de finalizarea cercetărilor, când nu se poate trage o concluzie definitivă despre vinovăția unei persoane. Pot fi situații în care probele administrate la un moment dat să justifice luarea unei măsuri preventive, după care să fie administrate noi probe care să demonstreze nevinovăția unei persoane. Aceste ipoteze nu pot fi asimilate cu o infracțiune săvârșită de magistrat, ci sunt tocmai rezultatul unei bune funcționări a sistemului judiciar, care trebuie să strângă toate probele necesare aflării adevărului, și în apărare și în acuzare, și să își formeze opinia doar la final, pe baza întregului probatoriu”, arată DNA.
În comunicat se mai apreciază că modificarea art. 290 și 292, prin condiționarea cauzei de nepedepsire pentru mituitor și cumpărătorul de influență de formularea denunțului în termen de 6 luni, va limita numărul infracțiunilor descoperite în acest mod de organele judiciare.
„Pentru a evita să fie șantajați de mituitori, funcționarii au la îndemână soluția mai simplă de a refuza să ia mită, fără a fi nevoie de o intervenție a legiuitorului care să îi protejeze. Totodată, șantajul constituie infracțiune, iar prevederile existente sunt suficiente pentru sancționarea unei asemenea fapte, fără a fi nevoie de un text care să beneficieze exclusiv funcționarilor care iau mită și care să aibă garanția că după 6 luni de la consumarea faptei nu vor mai putea fi identificați. Introducerea infracțiunii de abuz de putere al organelor judiciare ar avea ca unic efect exercitarea unei presiuni nemaiîntâlnite la adresa magistraților care soluționează cauze complexe. Atât în România, cât și în toate celelalte țări, există numeroase complexe care nu pot fi finalizate în doi ani de la formularea sesizării. (…) În acest mod, procurorul care lucrează în cadrul unei direcții specializate și căruia îi sunt repartizate mai multe asemenea cauze este supus automat riscului de a săvârși o infracțiune, efectul fiind că niciun magistrat nu va mai fi stimulat să lucreze în cadrul unei asemenea structuri”, mai spune DNA.
Sursa citată mai subliniază că formularea de către organul judiciar de promisiuni unei persoane pentru a o determina să dea declarații este deja incriminată în cadrul infracțiunii de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 280 Cp.
„Prin incriminarea din nou a acestor fapte într-un text special, cu trimitere expresă la formularea de denunțuri și prevederea unor circumstanțe agravante, se urmărește o dată în plus reducerea capacităților investigative ale organelor de urmărire penală și limitarea la maxim a denunțurilor formulate cu privire la săvârșirea de infracțiuni. Nu există niciun argument obiectiv pentru a individualiza și reglementa în mod special această formă de sesizare a organelor de urmărire penală, iar legiuitorul ar fi lipsit de consecvență, în condițiile în care în alte acte normative stimulează persoanele să formuleze denunțuri care duc la tragerea la răspundere penală a infractorilor”, mai susține DNA.
Foto: Arhivă
