INVESTIȚIE de 40 de milioane de dolari într-o companie timișoreană care lucrează...

INVESTIȚIE de 40 de milioane de dolari într-o companie timișoreană care lucrează la o INVENȚIE revoluționară. Cum vor ajunge telefoanele mobile să-i depăşească pe oameni

0
DISTRIBUIȚI

Valentin-Mureșan-Movidius-Myriad140 milioane de dolari – aceasta este valoarea investiției pe care a primit-o o firmă timișoreană care face inovație în domeniul IT. Experții companiei au realizat o tehnologie hi-tech, Movidus, care a atras deja atenția Google și altor coloși economici la nivel mondial. Concret, experții au construit un procesor complex, care va avea „proprii ochi” și va putea observa în timp real, prin intermediul unei percepții vizuale inteligente, tot ce ne înconjoară.

„Talentul din Banat permite producerea tehnologiilor de ultimă generație chiar și în Timișoara. Dezvoltarea noastră se datorează și evoluției domeniului Internet of Things , un domeniu de viitor în care toate dispozitivele electronice vor deveni inteligente și vor fi conectate în spațiul virtual numit Internet. Movidius Timișoara dezvoltă software care face posibilă procesarea conținutului audiovizual în timp real”, spune Valentin Mureșan, managerul filialei Movidius din Timișoara.

Movidius este o companie care dezvoltă tehnologie de ultimă generație, având sediul în Silicon Valley și centrul de software în Timișoara.


Compania construiește un procesor de conținut de tip imagine și video ultraperformant care consumă foarte puține resurse energetice și spațiu. Tehnologia Myriad este folosită în construirea de telefoane mobile, drone și alte dispozitive inteligente, de avangardă tehnologică, iar experții timișoreni lucrează cu companii de vârf din domeniul IT, precum Google, la cele mai avansate concepte care vor revoluționa lumea în viitorul apropiat.

Experții previzionează un viitor apropiat în care dispozitivele electronice vor dispune de senzori vizuali, și nu numai, care vor copia și ulterior depăși capabilitățile umane. „Soluţia tehnologică va permite descompunerea scenei filmate sau fotografiate în obiecte şi identificarea lor. Astfel, vor putea fi identificate feţele saupersoanelord mărcile de maşini, de exemplu”, susţine Valentin Mureşan.

Pentru a realiza această obiectiv, Movidius construiește un procesor complex care va putea fi alimentat de la baterie. Acesta va face posibilă o percepție vizuală inteligentă care va observa și detecta continuu și în timp real evenimente și caracteristici ale mediului și scenei înconjurătoare. Clienții vor putea construi un viitor complet diferit prin intermediul dronelor, al căștilor de realitate virtuală, al caselor inteligente, al dispozitivelor purtabile și al telefoanelor mobile, iar tehnologia va face posibilă transformarea modului în care dispozitivele electronice și posesorii lor vor interacționa cu lumea înconjurătoare prin îmbunătățirea capacităților vizuale ale dispozitivelor electronice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.