Marian Vasile a PIERDUT DEFINITIV procesul cu CJT. Cum comentează preşedintele Titu...

Marian Vasile a PIERDUT DEFINITIV procesul cu CJT. Cum comentează preşedintele Titu Bojin şi când va reveni Florian Zanfir pe funcţie UPDATE Reacția liberalului

2
DISTRIBUIȚI

marian vasile 4

La finele lunii februarie, liberalul Marian Vasile revenea pe funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, prin decizia instanţei care decreta că revocarea acestuia din post a fost ilegală prin vicii de procedură.

Şeful Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a declarat pentru PRESSALERT.ro că „sigur îmi pare bine că am câştigat procesul, s-a demonstrat că nu am făcut şedinţe ilegale. Este un drept al consilierilor să decidă cu cine vor să colaboreze ca şi vicepreşedinte. Instanţa ne-a dat câştig de cauză. Îmi pare rău ca om de el, dar din punct de vedere politic şi administrativ poate are şansa să mai înveţe ceva, niciodată nu trebuie să te apuci să critici instiuţia în care lucrezi, toate lucrurile bune au fost făcute cu aportul lui şi cele rele de mine şi de celălalt vicepreşdinte.(…) Sper să poată să treacă peste momentul ăsta, să putem colabora ca şi lider al consilierilor penelişti şi să putem să dăm hotărâri de consiliu pentru oameni şi nu în folosul partidelor. Sper să colaboreze cu toţi, cu posibilitatea ca peste un an sau poate douăzeci să ajungă sau nu şef, fiindcă nu e obligatoriu”.

Cât despre revenirea lui Florian Zanfir pe funcţia de vicepreşedinte, aceasta se va face fără discuţii suplimentare.„Revine în baza hotărârii, aşa cum a revenit Marian, am anunţat doar că a revenit în baza sentinţei.


Probabil că de luni îşi reia funcţia şi domnul Zanfir”, a mai spus Bojin.

Până la ora redactării acestui material Marian Vasile nu a putut fi contactat.

UPDATE La câteva ore distanţă de la primirea sentinţei Curţii de Apel Timiş, prin care este revocat definitiv din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, liberalul Marian Vasile a emis un comunicat de presă prin care anunţă că acceptă decizia instanţei. “Am susținut întotdeauna că, în măsura în care dorim să trăim într-o țară normală, deciziile justiției trebuie respectate și puse în practică. Cu atât mai mult astăzi. Funcția de vicepreședinte a Consiliului Județean Timiș sau oricare alta ar fi ea nu a constituit și nu va constitui vreodată pentru mine un scop în sine. Locuitorii Timișului au dreptul la mult mai mult. Și sunt ferm convins că atât eu cât și Partidul Național Liberal putem face mult mai multe pentru județul nostru. În ceea ce mă privește, consider că am dovedit că am pregătirea și voința de a crește calitatea vieții comunității noastre”, spune liberalul.

Mai mult, legat de planurile sale de viitor, Vasile susţine că „în continuare mă voi concentra pe viața mea profesională și personală. În plan administrativ și politic, împreună cu colegii mei din marele PNL, mă voi dedica lucrului în echipă pentru câștigarea alegerilor din 2016”.

2 COMENTARII

  1. rusine ca la 25 ani de la revolutie in politica in tara noastra mai apar cazuri patologice: violente, necomunicative, care amintesc de legionnari/fascisty/hortisty! Urmariti ce figura ahtiata dupa putere are tinerelul asta anonim, prezentat doar de rrobu ca mare speranta! l-a recomandat doar prietenia cu o fata, dealtfel draguta si desteapta, fica a…. care s-a si despartit de violentul violentilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.