O pânză de PabloPicasso a devenit luni cel mai scump tablou vândut vreodată la licitație, fiind adjudecat cu 179,3 milioane de dolari, în cadrul unei ședințe excepționale organizate de casa Christie’s la New York, unde au fost doborâte zece recorduri mondiale, transmite Agerpres.
‘Femeile din Alger’, pânză pictată în 1955 de maestrul spaniol Pablo Picasso, fusese estimată la 140 de milioane de dolari. Disputată de patru-cinci potențiali cumpărători, tabloul a depășit fără dificultate recordul deținut de tripticul lui Francis Bacon intitulat ‘Trei studii ale lui Lucian Freud’, adjudecat cu 142,4 milioane de dolari în 2013. Tabloul lui Picasso, realizat în semn de omagiu adus lui Henri Marisse, care murise în noiembrie 1954, fusese vândut la o licitație organizată de casa Christie’s în 1997 cu 32 de milioane de dolari.
La licitație s-au vândut 35 de opere, plătite în total cu 705,85 milioane de dolari. Creația de bronz ‘Om arătând cu degetul’ a lui Giacimetti, înaltă de 1,77 metri, din care există doar șase mulaje în toată lumea, era estimată la 130 de milioane de dolari, fiind adjudecată în trei minute cu 141,28 de milioane de dolari, record mondial pentru o statuie.
Astfel a fost depășit recordul deținut de o operă a aceluiași artist elvețian, ‘Bărbatul care merge I’, adjudecată cu 103,93 milioane de dolari în 2010.
Printre pânzele propuse spre vânzare s-a numărat și ‘Parlament la apus’ de Monet, estimată între 35 și 45 de milioane de dolari și cumpărată cu 40,48 de milioane de dolari. Un alt Picasso, intitulat ‘Bust de femeie (femeie cu plasă de păr)’, s-a vândut cu 67,35 de milioane de dolari, cu 12 milioane mai mult decât fusese estimat.
Licitațiile de artă de primăvară au început la New York în 5 mai, cu artă impresionistă și modernă la Sotheby’s, care a înregistrat a doua cea mai profitabilă ședință cu acea ocazie, cu vânzări de 368,3 milioane de dolari. O pânză de Van Gogh, ‘Aleea din Alyscamps’ a fost achiziționată de un cumpărător asiatic cu 66,3 milioane de dolari. Vânzările continuă în 12, 13 și 14 mai atât la Sotheby’s, cât și la Christie’s.
Licitațiile de opere de artă bătuseră deja recordul în 2014, când s-a înregistrat o cifră de afaceri mondială de 15,2 miliarde de dolari, față de 12,5 milioane în 2013, potrivit Artprice, lider mondial în date ale pieței de artă.
Sursa foto: cnn.com