În pat cu profa de franceză

În pat cu profa de franceză

0
DISTRIBUIȚI

georgeta petrovici

Cine n-a iubit? Cine n-a iubit nu există, și vai de cel care nu iubește.
Ne cramponăm, culmea, în reguli inventate de noi, fără noimă. Ea trebuie să fie mai jună sau maxim de aceeași vârstă cu el. Dacă ea are 24 de ani, iar el face 17, ne oripilăm și strigăm în gura mare că ”vrăjitoarea de amor” trebuie arsă pe rug.


Mai glumim cu asta, facem, și o reclamă la radio, despre cum e să fii în pat cu profa de franceză. Oare spunea ”oui” în anumite momente? Ce-l învăța?
Refuz să văd povestea asta altfel decât a fost. A fost, căci așa spun protagoniștii, că e de domeniul trecutului, de parcă iubirea dispare la comandă, când bați din palme. Doi tineri s-au iubit. S-au plimbat de mână, prin parc. S-au înfiorat când și-au atins buricele degetelor. S-au sărutat până le-a pierit respirația și au supraviețuit. Apoi societatea le-a spus ”dragilor, iubirea vă e interzisă”. Le-a spus-o ceva mai brutal. Presă, declarații, colegi clevetitori, director de școală, anchetă, comisii de la Inspectorat, părinți. Etc. ‎Nu e OK. Coruperea de minori e pedepsită de lege. Sigur, legea a avut alte ținte. Dar faptul e fapt și noi n-am mai fost liberi de când am inventat legi care să ne ajute să conviețuim. Deci, te poate deranja atitudinea publică a unor farisei. Dar cam atât.
Spun doar că a iubi e maxim ce putem face pe lumea asta.
M-am îndrăgostit în 22 mai.