PREMIERĂ Secția Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, în care ajung micuții...

PREMIERĂ Secția Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, în care ajung micuții bolnavi, arată ca-n Occident. Clinica a fost renovată de 200 de VOLUNTARI, printre care și deținuți FOTO

0
DISTRIBUIȚI

IMG_0141

Peste 200 de timișoreni au făcut în două luni ceea ce Primăria Timișoara nu a reușit în câțiva ani. Mămici, deținuți, studenți, membri ai mai multor asociații, timișoreni obișnuiți, cu suflet mare, și-au unit forțele pentru a realiza un proiect în premieră națională. Astfel, prima secție a unui spital din țară a fost renovată de la zero prin voluntariat 100 %. Voluntarii au răspuns apelului lansat de Asociația „Școala Mamei Junior” și au muncit, în ultimele două luni, pentru a transforma Secția de Pediatrie a Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara într-una din cele mai moderne clinici din oraș, care arată ca-n Occident.

Micuții bolnavi sunt întâmpinați chiar din prima clipă în care intră pe holul secției de Tom și Jerry, prințese și alte personaje îndrăgite din desenele animate, care le zâmbesc de pe pereți. Iar saloanele arată ca o cameră modernă pentru copii, zugrăvite în culori vii, cu paturi și mobilier modern, cu băi proprii. Proiectul „Reclădim speranța” a avut o valoare totală de 90.000 de euro, din care 52.000 de euro au fost donați de un mare producător de anvelope, iar restul au reprezentat donații private. Secția de Pediatrie a fost modernizată complet cu sprijinul voluntarilor, astfel că s-au renovat 12 saloane, o cameră de recoltare, biroul asistentelor și bucătăria de dietetică.

IMG_0151

„A fost greu, multe ore de muncă, oboseală, câteodată am și cedat pentru că nu a fost ușor. A fost o muncă cumplit de grea pentru fiecare, a fost un miros groaznic, foarte mult praf. Au venit femei cu unghiile făcute, cu freza făcută și au plecat complet diferite, dar nu au regret lucrul acesta pentru că au realizat că munca lor contează. Munca în sine a durat două luni, dar noi ne-am apucat de acest proiect în octombrie anul trecut. Între timp am achiziționat materialele de construcții necesare, mobilier, etc. Pe lângă voluntarii asociației noastre, au fost voluntari care au văzut anunțul în presă, voluntari de la alte asociații și ajutorul cel mai puternic a venit de la Penitenciarul Timișoara care a venit cu deținuți timp de trei săptămâni, câteva firme de construcții ne-au trimis din muncitorii lor. S-a muncit de la 07.00 dimineața până la 23.00 seara, inclusiv sâmbăta și duminica”, a explicat, astăzi, emoționată Ioana Vârtosu, președintele Asociației „Școala Mamei Junior”.

Potrivit directorului Penitenciarului Timișoara, Ioan Băla, la renovarea Secției de Pediatrie au contribuit 12 deținuți, care s-au oferit voluntar să dea o mână de ajutor.


„Nu este nici primul și nici ultimul spital, sper, în care ne oferim disponibilitatea în a îmbunătăți condițiile de muncă și de cazare pentru personal și pentru pacienți. Aici era nevoie de finisaje, de pus gresie și faianță, de montat instalațiile, iar deținuții au dat o mână de ajutor. Toți cei care participă la astfel de activități vin pe bază de voluntariat. Dacă se implică în astfel de acțiuni de voluntariat, li se consideră executate zile din pedeapsă, au anumite beneficii”, a precizat Ioan Băla.

IMG_0126

Proiectul „Reclădim speranța” a pornit după inițiativa unui tată care a avut fetița internată la această secție și care a renovat salonul în care micuța a stat. „Suntem foarte bucuroşi să vedem că, împreună, am reuşit să îmbunătăţim condiţiile de spitalizare pentru copii, să facem mai suportabilă perioada petrecută în acest spital şi, poate, să contribuim la însănătoşirea mai grabnică a lor”, a declarat Klaus Ohlwein, director general al companiei din domeniul automotive care a oferit sprijinul financiar.

Niciun reprezentant al Primăriei Timișoara nu a fost prezent la eveniment pentru a-i felicita pe voluntari, deși Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara este administrat de municipalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.