Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara pot studia un semestru...

Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara pot studia un semestru la altă instituție din România. Cum este posibil

0
DISTRIBUIȚI

studenti uvt

Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara vor putea, cel mai probabil din toamna acestui an, să studieze câte un semestru nu doar în universități din Europa, ci chiar și din țară.


Vlad Cherecheș, președintele Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara, a anunțat că este vorba despre o premieră în România.

“Din anul universitar următor vor fi organizate primele programe de mobilitate internă ale studenților din România. Studenții vor putea studia cel puțin un semestru într-o altă instituție de învățământ superior din România care face parte din Consorțiul Universitaria. Sperăm ca din toamnă lucrurile să devină realitate”, a precizat Vlad Cherecheș.

Din Consorțiul Universitaria fac parte Universitatea din București, Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Academia de Studii Economice din București și Universitatea de Vest din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.