ALARMANT Tinerii din vestul țării consumă din ce în ce mai multe...

ALARMANT Tinerii din vestul țării consumă din ce în ce mai multe droguri. Care este drogul pe care-l evită

0
DISTRIBUIȚI

droguri

Semnal de alarmă tras de reprezentanții Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timișoara. Tinerii din vestul țării experimentează o gamă largă de droguri. Mai mult, în județul Timiș, numărul celor care se adresează serviciilor de urgență pentru probleme asociate consumului de substanțe este în creștere.

Astfel, tinerii din vestul țării consumă, printre altele, canabis, substanțe cu proprietăți psihoactive, ketamină sau amfetamină. Pe de altă parte, cel mai puțin consumat drog din zona de vest este heroina. „Avem câteva caracteristici foarte importante care apar la nivelul zonei noastre.


În primul rând, este vorba despre o tipologie foarte largă de droguri, deci foarte multe droguri consumate. Pe de altă parte, vedem că nivelul mediu se menține pentru foarte multe din droguri raportat la media națională. În schimb, în ceea ce privește amfetamina, ciupercile halucinogene sau ketamina, avem o medie superioară celei naționale”, transmit reprezentanții Centrului Antidrog Timișoara.

Ca un element de noutate, în ultimele 30 de zile, prevalența este mai mare în cazul femeilor decât în cazul bărbaților. „La nivelul județului Timiș, numărul celor care s-au adresat serviciilor de urgență pentru probleme asociate consumului de substanțe este în creștere. Predomină intoxicațiile cu substanțele cu proprietăți psihoactive, lucru care de altfel se regăsește în toate regiunile țării. În ultimii ani, s-a diversificat numărul de droguri pentru care s-a solicitat admiterea la tratament, a crescut și numărul celor care au solicitat tratament, lucru care se observă pe absolut toate județele din țară”, anunță Centrul Antidrog Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.