Decizie DEVASTATOARE a instanței pentru Marian Iancu și Ovidiu Tender, în dosarul...

Decizie DEVASTATOARE a instanței pentru Marian Iancu și Ovidiu Tender, în dosarul RAFO. Cât vor sta după gratii UPDATE 2 Ce a declarat soţia lui Tender, ajuns în penitenciar

1
DISTRIBUIȚI

tender1

Cu o zi înainte ca faptele de care e acuzat în dosarul RAFO să se prescrie, Ovidiu Tender a aflat astăzi sentinţa definitivă în dosarul deschis în 2006 în care, alături de omul de afaceri Marian Iancu, ar fi preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti, societate pe care ar fi prejudiciat-o cu aproape un miliard şi jumătate de lei. El este la un pas să scape de pedeapsă sau, din contra, poate intra la închisoare.

Tender a fost condamnat, anul trecut în primă instanţă, la 11 ani şi patru luni de închisoare, în același dosar în care fostul patron al lui poli Timișoara a fost condamnat definitiv la 13 ani şi opt luni de închisoare. Potrivit DIICOT, Tender ar fi contribuit, alături de Marian Iancu, la realizarea unor circuite financiare frauduloase, fiind spălată suma de 119,3 milioane de lei.

Astăzi instanța a decis, iar Ovidiu Tender a fost condamnat luni la 12 ani de închisoare.


Decizia instanței este definitivă. Alături de Marian Iancu, și ceilalți inculpați în dosar, Tender trebuie sa achite prejudiciul de aproape 44 de milioane de euro produs companiei RAFO-CAROM, potrivit deciziei judecătorilor. ”Se poate constata că avem de-a face cu un grup infracţional bine definit, în care fiecare persoană are un rol structurat şi determinat, urmărind îndeplinirea unor activităţi punctual stabilite de către iniţiatorii grupului, inculpaţii Iancu Marian și Tender Ovidiu Lucian”, au notat anchetatorii, în rechizitoriu.

UPDATE 1 Ovidiu Tender este la vila sa din Dumbrăviţa şi aşteaptă să fie ridicat de poliţişti după ce aceştia vor primi documentele cu sentinţa definitivă. În urmă cu puţin timp a ajuns şi fratele său care, întrebat dacă se aştepta la o astfel de sentinţă a dat din cap că nu.

UPDATE 2 Ovidiu Tender a fost ridicat de poliţişti. în jurul orei 18.30, de la locuinţa sa. Omul de afaceri nu a dat declaraţii, în schimb soţia a susţinut că „este o mascaradă şi un genocid. O să mă lupt pentru soţul meu atât aici, cât şi în străinatate. Motivul este ca a denunțat-o pe Alina Bica”. Tender a fost dus la direct la Penitenciarul Timişoara. „Conform regulamentului, omul de afaceri va petrece primele 21 de zile în carantină”, a declarat Ioan Băla, comandantul penitenciarului Timișoara.

Foto: Adrian Pîclișan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.