EXCLUSIV Paza de la Michelangelo dă roade la „recolta de amenzi”. Câte...

EXCLUSIV Paza de la Michelangelo dă roade la „recolta de amenzi”. Câte SANCŢIUNI au fost aplicate de Poliţia Locală şi pentru ce nereguli

1
DISTRIBUIȚI

Deschiderea circulatiei pe Parvan intersectia cu Michelangelo  20 Decembrie 2014 10

Vestea că obiective precum pasajul rutier subteran de la Michelangelo sau Sala Polivalentă vor fi păzite de Poliţia Locală a cauzat nemulţumire nu numai în rândul mai multor cetăţeni din urbea de pe Bega, care au contestat decizia edilului-şef Nicolae Robu pe reţelele de socializare, dar şi în rândul aleşilor locali din Timişoara, care au contestat necesitatea unei astfel de decizii în plenurile Consiliului Local Timişoara. Aşa cum se ştie, Poliţia Locală nu este străină de sarcina de a păzi obiective dragi edilului-şef, palmierii devenind brusc un obiectiv prioritar pentru agenţii din subordinea lui Dorel Cojan. Interesant este faptul că recent, mai multe statui au fost furate din centrul urbei de pe Bega, dar situaţia nu a atras după sine sporirea pazei.


Însă, paza la Michelangelo pare să fie necesară.
„Polițiștii locali au aplicat în ultima perioadă un număr de 38 sancțiuni contravenționale în zona Michelangelo pentru fapte prevăzute de: – Legea 61/1991 republicată – consum de alcool pe domeniul public, săvârșirea de acte obscene și proferarea de expresii jignitoare, provocare de scandal – HCL 371/2007 modificată – deterioarea și distrugerea materialului dendrofloricol, aruncarea pe domeniul public de deșeuri – OUG 195/2002 – oprirea voluntară pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte, circulaţia pe biciclete și mopede fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, traversarea de către pietoni a drumurilor publice prin alte locuri decât cele permise – HCL 139/2011 – desfășurarea de acte de comerț stradal în zone publice fără acord”, a informat Poliţia Locală Timişoara pentru PRESSALERT.ro.

1 COMENTARIU

  1. Foștii gardieni publici denumiți mai nou tentative de polițiști stau degeaba și nici măcar nu intervin la nici un fel de interventie, vinerea și sâmbătă seara când cluburile fratelli și river sunt deschise stau ascunși, iar la intervenții de genul, muzica tare sau tulburarea liniștii publice ei nu intervin, solicita politia, sa nu mai vorbim de scandaluri, atunci care e rolul lor? Sa primească fiecare gardian cu însemne de polițist în dotare un palmier ….

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.