Dragă jurnalule,
M-am trezit cu speranța că în țara asta vom putea trăi și noi ca niște politicieni normali. Să putem să ne bucurăm LIBERI de toate privilegiile funcțiilor noastre, pentru care am trudit ani de zile prin anticamerele partidelor. Numai eu știu câte cafele a trebuit să prepar, câte serviete a trebuit să car și câte umilințe a trebuit să suport ca să ajung astăzi să dețin o funcție publică.
Am deschis televizorul și m-am speriat. L-am văzut pe premier cum se ducea și el, ca tot omul normal, în vizită la DNA și cum au sărit hienele de ziariști cu acuzații care mai de care mai halucinante. Că a furat, că a spălat bani, că a deturnat fonduri. Dragă jurnalule, cât de injustă poate să fie lumea asta în care trăim? Cum își poate imagina cineva că sacrificiul nostru, al politicienilor care ne dedicăm viața pentru ca toți acești fomiști să aibă o pâine la gură, poate fi cuantificat în mită, euro, contracte dubioase. Nu mai e omenie în țara asta, dom’le! Îmi vine și acum să plâng când mă gândesc cum se bucurau hienele când Lenuța a intrat la pușcărie, NEVINOVATĂ, și toți o batjocoreau și se bucurau că nu are femeia nici placă de întins părul și, dintr-o bombă sexy, s-a transformat într-un personaj cu sexualitate incertă.
M-am născut în locul nepotrivit.
Asta e clar. Atâta nesimțire, lipsă de recunoștință și obrăznicie din partea unor gloate pe care noi încercăm să le educăm, să le dăm din avuția noastră atât cât putem (ulei, făină, zahăr), cărora nu le cerem decât să muncească onest, să își plătească la timp taxele și impozitele (dacă ar trăi ei în America ar înțelege cum stă treaba cu impozitarea), se întorc împotriva noastră, a celor pe care ei cu mânuța lor i-au votat ca să le conducă destinele și să le crească un viitor frumos.
Of, dragă, jurnalule, nu îmi doresc decât să reușesc ca până la finele lunii să trec toată averea, făcută din sudoarea mâinilor mele și a nopților nedormite, pe numele copilașilor mei, părinților și mătușii, să pot merge ca un om normal la DNA, fără să fiu judecat, înjurat și amenințat cu suspendarea. De ce nu putea să mă facă și pe mine mama vreun raportor european, vreun congressman american, că aia lucrează cu marile corporații, discret, elegant, fără frica procurorilor care se cred haiduci. Acum ce să fac, mă rog doar, dacă mă ia ăștia, măcar să treacă proiectul cu noul buget pentru penitenciare, să putem să stăm și noi ca niște oameni normali să ne uităm la televizor, să jucăm un biliard și să scriem câteva cărți prin metoda copy-paste.
