Recital INEDIT cu cei trei muşchetari muzicali din Trompetre, la Timişoara

Recital INEDIT cu cei trei muşchetari muzicali din Trompetre, la Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

petreMelomanii timişoreni au parte de un concert inedit sub titulatura de Trompetre, în cadrul căruia Petre Ionuţescu, Sergiu Cătană şi Gabriel Almaşi vor susţine un recital plin de surprize, vineri 5 iunie de la ora 22 la Reciproc Cafe, pe strada Mărășești nr. 14,. Petre Ionuțescu este trompetist, muzician si producător muzical, născut pe 19 martie 1976.


A absolvit Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică. Este membru fondator al formațiilor Funky Growl,  Blazzaj și fondator al asociatiei Romanian Brass Society. A colaborat cu diverși artiști de pe scena muzicala românească: Alexandrina, Subcarpați, Negura Bunget etc. Sergiu Cătană este unul dintre muzicienii locali despre care menționăm că nu se poate nici cu ei, nici fără.

Desprins de pe băncile Facultății de Muzica din Timișoara, unde a studiat sub îndrumarea bine-cunoscutului percuționist Doru Roman, Sergiu activează pe scena muzicala naționala in diferite formule, aducându-și contribuția de culoare și nuanță în fiecare peisaj la care are oportunitatea sa participe. Gabriel Almași este Fondator al Funky Growl alături de Petrică Ionuțescu. Muzicianul Este pedagog, compozitor și membru în diverse proiecte muzicale și interpretează partituri dintre cele mai diverse, de la muzică simfonică la funky jazz. Calitățile sale sunt recunoscute la nivel național și este invitat adesea să facă parte din juriile unor competiții de talente muzicale. Intrarea la acest concert inedit este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.