Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara, încurajați să semnaleze problemele...

Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara, încurajați să semnaleze problemele din cămine. Ce chestionar trebuie să completeze

0
DISTRIBUIȚI

studenti uvt

Ești student la Universitatea de Vest din Timișoara și te-ai trezit, în timpul anului universitar, că nu ai apă caldă, încălzire, internet sau ai observat gândaci în căminul în care ai fost cazat? Acum poți să semnalezi toate aceste probleme cu care te-ai confruntat, iar reprezentanții instituției vor încerca să găsească o soluție.

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) a creat, recent, un chestionar privind problemele din căminele UVT în încercarea de a găsi soluții viabile pentru a le soluționa.


Mai ales că în perioada verii vor avea loc renovări și achiziții pentru căminele instituției, majoritatea studenților fiind plecați din oraș.

„Pe baza rezultatelor acestui chestionar se va constitui un raport care va fi prezentat conducerii UVT, problemele semnalate ajutând la crearea unui plan de acțiuni în ceea ce privește căminele. Așadar, vă rugăm să completați chestionarul și să fiți cât mai detaliați cu putință”, transmit reprezentanții OSUT.

Studenții au fost încurajați să completeze astfel de chestionare și în ultimii doi ani. Pe baza lor, în căminele UVT s-au realizat diverse investiții, precum izolarea termică a unui cămin, schimbarea parchetului, achiziționarea de saltele noi sau mașini de spălat, amenajarea spațiilor de gătit, dotarea bucătăriilor din cămine cu frigidere, cuptoare cu microunde, iar a sălilor de lectură cu Wi-Fi.

Chestionarul creat de OSUT poate fi completat AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.