Canabisul, drogul preferat al tinerilor din judeţul Timiş. Unde se consumă cele...

Canabisul, drogul preferat al tinerilor din judeţul Timiş. Unde se consumă cele mai multe droguri

0
DISTRIBUIȚI

canabis

Tot mai mulţi consumatori de droguri – acesta este avertismentul specialiştilor din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara.


Mai mult, potrivit unui studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog, s-au observat o serie de aspecte îngrijorătoare cu privire la consumul de droguri.

Astfel, acest studiu atestă o prevalenţă mai mare în cazul consumului, al oricărui tip de drog, în rândul femeilor, decât în cel al bărbaţilor. Totodată, 30% din numărul total al respondenţilor din vestul ţării care au declarat că au consumat cel puţin o dată în viaţă droguri au vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, iar 92% dintre aceştia locuiesc la oraş.

În ceea ce priveşte drogurile preferate de tinerii din judeţul Timiş, acest studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog arată că pe primul loc se află canabisul – 2,9%, urmat de SNPP, ketamină, amfetamine, cocaină, ecstasy, GHB, LSD, ciuperci halucinogene, iar pe ultimul loc se găseşte heroina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.