Iohannis: Am solicitat reexaminarea Codului fiscal cu motivaţia prudenţei şi responsabilităţii

Iohannis: Am solicitat reexaminarea Codului fiscal cu motivaţia prudenţei şi responsabilităţii

0
DISTRIBUIȚI

klaus_iohannis___sibiu_11655700

România nu-şi mai permite politici care să genereze prosperitate doar pe termen scurt, iar dezvoltarea economică se obţine prin politici bine gândite, care depăşesc interesele politice, se arată în mesajul preşedintelui Iohannis, transmis Conferinţei Ştiintifice a Economiştilor din Mediul Academic.

În mesajul transmis miercuri Conferinţei Ştiintifice Anuale a Economiştilor Români din Mediul Academic din Străinătate, preşedintele Klaus Iohannisreia argumentele pentru care a cerut Parlamentului reexaminarea Codului fiscal, precizând că etapa tranziţiei s-a încheiat, România are nevoie de consolidarea economiei de piaţă şi de o abordare responsabilă şi prudentă.

„Recent, am solicitat Parlamentului reexaminarea Codului fiscal. Am făcut acest lucru cu motivaţia prudenţei şi responsabilităţii în plan fiscal-bugetar. România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult maniera în care se realizează aceasta. Pentru consolidarea performanţelor recente, politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile. Dezvoltarea reală, calitativă, se obţine prin politici economice bine gândite, care depăşesc interesele politice şi rezolvă problemele profunde ale economiei noastre”, a explicat preşedintele în mesajul său, adresat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.

Iohannis a amintit perioada de după 1989, numind-o „istorie nefastă pentru economia, cultura şi societatea noastră”, subliniind că socialismul a demonstrat „cât de dramatic putem rămâne în urmă atunci când ne conducem după idei eronate, după idei economice şi sociale aflate în contradicţie cu însăşi natura umană” şi că tranziţia economică pentru România s-a încheiat.

„După 25 de ani de reforme, am putea spune că tranziţia economică a fost, în cele din urmă, încheiată.


Am lăsat în urmă un sistem plin de defecte, care ne-a oferit însă o lecţie esenţială: viziunea economică este decisivă pentru bunul mers al societăţii”, a mai arătat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a mai spus că “datoria de conştiinţă a economistului este de a privi lucrurile în profunzime şi perspectivă, de a apăra ideile bune şi de a lupta împotriva celor incorecte, care pot fi seducătoare pe termen scurt, în special ca emanaţie a dezideratelor politice, dar care pe termen lung generează nemulţumire, sărăcie şi conflict”.

“România are nevoie de o abordare echilibrată şi responsabilă, una care să corecteze erorile trecutului, în favoarea unor beneficii sustenabile. Nu ne mai putem permite politici care să genereze prosperitate doar pe termen scurt, fără să consolidăm bazele reale ale progresului economic: proprietatea privată şi piaţa concurenţială, acumularea de capital şi stimularea investiţiilor, inovarea şi antreprenoriatul, libertatea economică şi competitivitatea. Acestea sunt sursele prosperităţii generale, a creării de locuri de muncă productive şi bine plătite”, a mai spus Klaus Iohannis.

De asemenea, preşedintele a invocat importanţa educaţiei, considerând că schimbarea profundă înseamnă educaţie, care este „ingredientul cu adevărat indispensabil pentru dezvoltarea oricărei societăţi”.

Parlamentul urmează să se reunească în sesiune extraordinară, în perioada 24-26 august, pentru a discuta solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului fiscal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.