Primar bănățean cu dosar penal, destituit de către prefect. Pentru ce fapte...

Primar bănățean cu dosar penal, destituit de către prefect. Pentru ce fapte a plătit cu funcția

0
DISTRIBUIȚI

judecator 1

Primarul comunei Brebu, Viorel Mitea Roşca, a rămas fără funcție, săptămâna aceasta.

Secţia a II-a Civilă, de Contencios, Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Caraş-Severin a respins marţi, 14 iulie, acţiunea formulată de Roşca împotriva ordinului de încetare, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar.


Ordinul a fusese semnat de prefectul Nicolae-Miu Ciobanu. Sentinţa este definitivă.

Primarul Roşca a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, alături de viceprimarul Ion Țicheriu. Ei au fost condamnaţi de Tribunalul Arad la închisoare câte un an şi şase luni, cu suspendare, în dosarul fraudării fondurilor europene şi naţionale alocate prin programele de sprijinire a producătorilor şi utilizatorilor de terenuri agricole.

Primarul şi viceprimarul s-au angajat să încheie contracte de prestări servicii cu firme ale lui Tudor Ioan Jurj din Lugoj, omul de legătură a lui Romică Anculia, fostul director APIA Caraş-Severin, condamnaţi şi aceştia, pentru fapte de corupție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.