Aleşii locali au decis: încă 4.800.000 de lei pentru finalizarea sălii polivalente....

Aleşii locali au decis: încă 4.800.000 de lei pentru finalizarea sălii polivalente. De ce s-au certat şi pe ce vor merge banii

0
DISTRIBUIȚI

sala polivalenta 02_resize

Ceartă în plenul Consiliului Local Timişoara din cauza cererii Universităţii Politehnica din urbea de pe Bega ca suma de zece milioane de lei, stabilită iniţial ca şi contribuţie a Consiliului Local Timişoara la sala polivalentă, să fie suplimentată cu încă aproape cinci milioane de lei. În anul 2013 Consiliul Local Timişoara şi UPT se asociau pentru a finaliza sala polivalentă începută pe vremea când primarul Nicolae Robu era rector al UPT. În presă au apărut ştiri vizavi de suma solicitată de UPT, dar în referatul proiectului nu se specificau lucrările pentru care este necesară suplimentarea sumei.

Vineri, înainte ca proiectul să fie supus la vot, consilierul local PSD Dan Idolu a dorit să ştie de ce obiectivul a ajuns să coste 29 de milioane de lei, faţă de 20 cât era iniţial, şi de ce în proiect nu au fost prevăzute dotări precum toalete şi instalaţii de climatizare sau iluminat profesionist. Rând pe rând, aleşi locali precum Simion Moşiu de la PNL, Alfred Simonis şi Ramona Olteanu de la PSD sau independentul Nistor Geană au atras atenţia asupra faptului că membrii CLT trebuiau să afle de suplimentarea investiţiei de la UPT şi nu din presă sau în cadrul unui plen.


Practic aceştia au acuzat că proiectul iniţial, care prevedea construcţia unei săli de 2.200 de locuri a fost modificat pentru a amenaja 2.500 de locuri şi pentru a avea o sală omologabilă la standarde internaţionale, dar că CLT nu a fost întrebat vizavi de schimbarea proiectului sau de majorarea cotizaţiei.

Primarul Nicolae Robu nu a pierdut ocazia de a atenţiona că „dotările tehnice au fost prevăzute atunci. Acum alte achiziții pe care nu le face primăria, le face UPT, instituție în care eu nu am nicio responsabilitate, ca să fie lucrurile clare, pentru că mereu se încearcă să fiu introdus în diverse ecuații. Nu sunt niciodată prezent în nicio ecuație, să fie clar, nici nu voi fi niciodată. Toate aceste achiziții suplimentare cerute pentru ca această sală să fie adusă la standarde de interes pentru municipiul Timișoara nu sunt făcute de nicio personă din primărie. Noi virăm banii către UPT, care se ocupă mai departe”.

Practic, până acum UPT a plătit 15 milioane e lei, jumătate din investiţie, şi CLT va trebui să accepte suplimentarea sumei. Directorul Direcţiei Dotări, Terenuri, Clădiri din cadrul primăriei, Mihai Costa, a spus că fişa de investiţii a fost semnată la 29 de milioane de lei de la ministerul Educaţiei.

Consilierul PSD Alfred Simonis a cerut amânarea proiectului de pe ordinea de zi, cerând ca documentul să poată fi discutat în tihnă şi pentru a găsi o modalitate de a garanta că respectiva cotizaţie nu va mai creşte. Primarul a atenţionat că proiectul nu poate fi amânat, pentru că altfel UPT nu are bani să finalizeze investiţia şi că ministerul Educaţiei nu va mai aloca bani decât în 2030. Proiectul a trecut la vot după ce aleşii au votat un amendament care prevede că indiferent dacă CLT va mai contribui sau nu cu altă sumă peste cele 14.800.000 de lei de până acum, cota de proprietate se va păstra la 50%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.