Castelele Mocioneștilor (II). Povestea tristă a conacului devastat de un grup de...

Castelele Mocioneștilor (II). Povestea tristă a conacului devastat de un grup de bețivi. Cum au ajuns RUINE proprietățile celei mai bogate familii din Banat FOTO

1
DISTRIBUIȚI

1. birchis...

Dintre celelalte castele deținute de familia Mocioni, unul a fost complet distrus, altul este aproape o ruină deoarece primăria din Arad, în patrimoniul căreia se află, nu s-a dovedit capabilă să-l administreze, iar un castel aflat acum în Banatul sârbesc este și el în avansată stare de degradare.

Castelul din Birchiș

Alexandru Mocioni, fratele lui Eugen, a locuit în castelul de la Birchiș, aflat nu departe de Căpâlnaș, într-un loc numit „Dâmbul Bughii”, la marginea dinspre luncă a pădurii din Birchiș. Era un castel construit în stil neogotic, care nu avea proporțiile și amploarea celui de la Căpâlnaș și era mult mai solitar.

Fire retrasă și meditativă, Alexandru Mocioni, mare iubitor de muzică clasică dar și națională, se așeza în castelul său la pian și cânta sau compunea, după inspirații de moment. Își petrecea mult timp și în impresionanta sa bibliotecă, care cuprindea mii de volume. Tot aici a redactat multe din celebrele sale discursuri politice. Mobilierul odăii sale era simplu, din lemn de brad, în încăpere se aflau două canapele și câteva fotolii, o oglindă mare și un birou, două mese și un lavabou, câteva obiecte de argint și mici mărunțișuri ca obiecte de decor, iar ferestrele erau umbrite de o tufă de liliac. La castelul din Birchiș a fost vizitat, în ultimele zile ale vieții sale, de Valeriu Branisce, căruia i-a încredințat sarcina de a-i îndeplini câteva din ultimele dorințe.

După moartea sa, castelul avea să fie locuit doar în timpul verii. La sfârșitul anului 1918, când castelul era pustiu, câțiva bețivi au dat năvală în conac, au distrus mobilierul, biblioteca și arhiva familiei și au dat foc castelului. Acesta a ars complet, iar biblioteca și un valoros material istoric care se afla în castel s-au făcut scrum. Mai târziu, localnicii povesteau că cel care s-a aflat în fruntea celor care au distrus castelul, pe nume Cismaș, a fost lovit de un fulger pe când lucra la câmp în vreme ce alți oameni aflați în preajmă au scăpat neatinși. Castelul nu a mai fost niciodată refăcut.

Castelul din Bulci

Tot în județul Arad, familia mai deținea un castel la Bulci, localitate aflată în aceeași zonă cu Căpâlnaș și Birchiș, de-a lungul văii Mureșului. Construit în prima jumătate a secolului al XIX-lea, acesta a fost cumpărat de Antoniu Mocioni, în 1858, de la baronul Fechtig-Fechtenberg, și renovat în următorii ani, păstrându-se stilul neoclasic și adăugându-se blazoanele familiei pe fațada clădirii care, ca prin minune, au scăpat până astăzi. În corpul central al clădirii se afla o sală de arme cu un șemineu splendid, iar în parcul castelului era amenajată o seră.

3. bulci, aradAntoniu Mocioni a construit lângă castel o biserică și o școală pentru copiii din sat. Domeniul și castelul, al doilea ca mărime dintre proprietățile Mocioneștilor, au fost moștenite de fiul său, Zeno Mocioni, ultimii proprietari fiind Antoniu, fiul lui Zeno Mocioni, și Ionel Mocioni-Stârcea, pe care-l înfiase.


Carol al II-lea a fost de mai multe ori oaspete al castelului, pe domeniul căruia erau organizate partide de vânătoare, iar după abdicarea sa, Regele Mihai și Regina-Mamă Elena aveau camere special amenajate la castel. De-a lungul anilor, castelul a avut mulți oaspeți de seamă.

După instaurarea regimului comunist, a fost naționalizat și a devenit sediul gospodăriei agricole de stat, ulterior fiind transformat în preventoriu TBC. De câțiva ani, castelul, monument istoric, a fost dezafectat și a fost disputat în instanță între primărie și moștenitorii ultimului proprietar. Primăria Arad, care îl are în patrimoniu ca fostă clădire a spitalului municipal, s-a dovedit incapabilă să-l administreze și l-a ignorat complet. Starea acestuia este din ce în ce mai proastă, vestitul castel vizitat odinioară de Familia Regală ajungând astăzi aproape o ruină.

Castelul din Vlaicovăț

5. conac vlaicovatAflat astăzi în Banatul sârbesc, nu departe de Vârșeț, castelul din Vlaicovăț a fost ridicat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de Gheorghe Mocioni și are sculptat pe frontispiciu blazonul familiei. Castelul a fost moștenit de fiica sa cea mare, Lovia Bethlen. Se afla în mijlocul unui parc imens, cu o suprafață de cinci hectare, înconjurat de un gard, in care se intra pe porți impunătoare de fier forjat. Pe lîngă un lac artificial, o fântână decorativă și mai multe pârâuri și podețe, în parc se aflau și anexe pentru locuințele personalului.

Nici din castelul de la Vlaicovăț nu lipsea o remarcabilă bibliotecă, cu peste 2.000 de volume, mobilierul elegant și o valoroasă colecție de porțelanuri și argintărie. Astăzi, castelul nu are nici o întrebuințare, este părăsit și foarte deteriorat, căci tentativele de restaurare și repunere în circuitul turistic au eșuat.

Surse foto: wikipedia.org, monumenteuitate.org, note.taable.com

1 COMENTARIU

  1. Mai bine lasa sa locuiasca careva acolo ,care nu avea casa,decat sa fi lasat castelele in paragina la cheremul unora care habar nu are de nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.