CDR Vest a stabilit ce drumuri județene din vestul țării vor primi...

CDR Vest a stabilit ce drumuri județene din vestul țării vor primi finanțare pentru reparații. Pe ce trasee sunt plănuite șantiere și ce legături cu autostrada ar putea apărea

0
DISTRIBUIȚI

inaugurare drum ohaba forgaci - racovita (2)La ședința extraordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest care s-a desfășurat la finalul acestei săptămâni, la Deva, s-au definitivat și aprobat traseele de drumuri județene propuse pentru a primi finanțare la nivel regional în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Au fost stabilite nouă proiecte prioritare care totalizează o lungime de 291,75 kilometri la care se adaugă două descărcări, lucrările ridicându-se la o valoare totală de 152.230.779,55 euro.


Consiliul județean Timiș a propus un nod de descărcare a circulației de pe autostrada A1 la Bethausen și Șanovița, pentru conectarea cu mai multe drumuri județene, modernizarea unor drumuri județene și conectarea la autostradă în județul Arad, la un pod peste Mureș ce va fi construit la Pecica. Consiliul Județean Arad dorește reabilitarea drumului Arad – Pâncota – Târnova – Buteni, modernizarea drumului care leagă Sânpetru German de județul Timiș și reabilitarea unor porțiuni de drum în lungime de 7,2 kilometri. În Caraș-Severin se va moderniza drumul de la Comorâște la Berzovia și cel de la Rușchița până la limita cu județele Hunedoara și Timiș, iar pe raza județului Hunedoara se vor reabilita mai multe drumuri spre Geoagiu Băi, unul spre Vălișoara, și se va moderniza drumul Sântuhalm – Călan – Hunedoara.

S-a întocmit și o listă de rezervă pentru acest program, care are în vedere șapte trasee și un nod de descărcare pe autostradă la Recaș, cu o lungime totală de 142,5 kilometri, în valoare de 70.404.771,10 euro. În județul Timiș se dorește reabilitarea unui drum spre județul Caraș-Severin, de la Coșava până la Voislova, prin Tomești și Luncanii de Sus, cu o lungime de 36,8 kilometri, iar la Arad este prevăzută construirea unui pod peste Mureș care să facă legătura cu centura de est a orașului și reabilitarea drumului care leagă orașul Lipova de județul Timiș. Se are în vedere și reabilitarea drumului dintre Orăștie și cetățile dacice de la Costești și Sarmizegetusa Regia, aflat în județul Hunedoara.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.