Debut dificil: Florin Marin a PIERDUT un jucător exponențial înaintea meciului de...

Debut dificil: Florin Marin a PIERDUT un jucător exponențial înaintea meciului de șase puncte cu Chiajna. Ce vrea să schimbe noul antrenor la ACS Poli

0
DISTRIBUIȚI

acs poli - csu craiova (13)

Instalat săptămâna aceasta la ACS Poli după demisia lui Dan Alexa, Florin Marin nu se va putea baza mâine tocmai pe singurul jucător care s-a evidențiat pozitiv în ultimele meciuri, Marius Croitoru. Experimentatul tehnician a explicat azi că timpul a fost scurt de când a preluat echipa și astfel principala modificare vizată e cea a atitudinii jucătorilor în teren. Concordia Chiajna vine la Timișoara cu un moral bun după succesul obținut în fața CFR-ului.

Concordia a făcut opt puncte în clasament după un meci bun împotriva lui CFR Cluj, scor 2-1. Jocul e văzut de bănățeni ca unul extrem de important, ei având trei puncte mai puține față de ilfoveni. „În aceste trei zile jucătorii au răspuns pozitiv, sunt motivaţi pentru acest joc, punctele sunt foarte importante, vor da totul pe teren. Întâlnim o echipă bună, cu jucători de calitate. Nu au o situaţie foarte bună în clasament. Chiajna e o echipă bună, incomodă, cu potenţial, ci jucători buni în componenţă. Vor juca cu determinare pentru puncte. Au jucători cu experienţă care pot să facă diferenţa”, a declarat Florin Marin.

Întrebat de modificări tactice, Florin Marin a dat de înțeles că schimbările nu vor fi extreme cel puțin deocamdată. „Fiecare antrenor are filosofia lui, legată de joc, pregătire, normal că o să apară unele schimbări, dar nu prea multe, pentru că timpul a fost foarte scurt, nu vreau să-i încarc foarte mult pe jucători. Au răspuns foarte bine la cerinţe”, a precizat Florin Marin.

Marea problemă a timișorenilor în această săptămână e adăugarea lui Marius Croitoru pe lista indisponibililor.


Mijlocașul a suferit o ruptură musculară la antrenamentul de marți și va absenta alături de Scutaru și Zicu. ”Cei trei nu fac parte din lot şi nu ne vom baza pe ei mâine. Lotul e echilibrat valoric şi numeric, dar trebuie schimbată atitudinea din teren. Nu mai așa poți câștiga”, a adăugat Marin. Acesta a supervizat în această săptămână și un jucător în probe. E vorba de Ricardo Radina (19 ani), fundaș central italo-croat care a crescut la Lubeck în Germania. ”Deocamdată se prezintă bine la antrenamente. O să văd în următoarea săptămână”, a spus tehnicianul despre Radina. Tot în această săptămâna a fost reprimit la antrenamentele primei echipe Adrian Poparadu, dar închizătorul nu e în lotul pentru jocul de mâine.

Bănățenii au în lot jucători care au fost în trecut la Chiajna, precum Cristian Melinte. ”Am jucat la ei. Au echipă foarte bună, vin după un meci cu CFR-ul dar ne-am pregătit bine săptămâna asta şi sunt convins că o să dăm totul în teren. Noi trebuie să ne facem treaba să nu primim gol, nu contează un anumit jucător. Gol sigur dăm, să nu primim. Am trecut peste această perioadă, s-au luat goluri pe greşeli individuale, trebuie să ne luptăm pentru fiecare minge”, a explicat Cristian Melinte.

Marin, despre problemele fizice

Timișorenii și-au schimbat preparatorul fizic, Mihai Alexandru i-a luat locul lui Jorge Alvarez. Florin Marin nu s-a plâns însă de jucătorii care au fost de la început în pregătiri. ”Problemele au apărut fiindcă nu au fost toţi jucătorii, sigur că la aceştia au apărut. Pregătirea trebuie să fie uniformă, nu ar mai fi apărut astfel de probleme. Jucătorii care au fost de la început sunt bine pregătiţi. Nu au fost rezultate. Evoluţia unora dintre ei nu a fost în aşa măsură să dea siguranţă”, a adăugat Florin Marin. Noul ”principal” al lui ACS Poli e nemulțumit și de ”recordurile” echipei. ”Normal că moralul după Viitorul a fost afectat, au răspuns bine, îi simt motivaţi, concentraţi. Erorile apar numai pe lipsă de concentrare. Am înscris şi cele mai puţine goluri. La goluri primite suntem pe penultimul loc. În mare parte m-am hotătât asupra formulei. Sunt mulţumit de toţi jucătorii, trebuie să am inspiraţie. Campionatul e mai greu pentru că s-a comprimat, sunt mai puţine echipe, sunt mai puternice. Probleme sunt şi la celelalte echipe. Fiecare suferă asupra relaţiilor de joc”, a conchis Marin.

Partida ACS Poli Timișoara – Concordia Chiajna se dispută mâine, de la ora 18.30, în etapa a IX-a a Ligii I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.