Finanțarea ACS Poli de către Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș este ilegală, o situație identică fiind și în cazul altor cluburi sportive – aceasta este concluzia a două controale efectuate în paralel de Curtea de Conturi la cele două instituții publice. Pe lângă echipa de fotbal „moşită” de primarul Robu, auditorii au mai constatat că s-au alocat nelegal bani şi pentru Baschet Club Timişoara, Clubul de Handbal Politehnica Timişoara şi Saracens Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişara, toate aceste patru cluburi funcţionând sub formă de asociaţii.
Auditorii au constatat faptul că atunci când s-a invocat cadrul legal s-a uitat să se vorbească de prevederile legii finanţelor publice locale, deşi banii prin care s-au dat banii provind din fonduri publice. „Forma pe care a luat-o noua asociație înființată – acea de persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial nu este în acord cu prevederile Legii nr. 215/2001, republicată, actualizată, deoarece noua asociație înființată nu este de utilitate publică și nici nu este serviciu public de interes local. Astfel, unităţile administrativ-teritoriale au dreptul să colaboreze şi să coopereze în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice prin constituirea, în condiţiile legii şi în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, a unor asociaţii de dezvoltare intercomunitară sau a unor asociaţii, fundaţii şi federaţii recunoscute ca fiind de utilitate publică, în condiţiile legii, ale căror înregistrare, organizare şi funcţionare sunt reglementate prin O.G nr. 26/2000 (Legea nr.215/2001 şi Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale). Echipa de audit arată faptul că atâta timp cât asociaţiile, fundaţiile, federaţiile asociaţiilor sau ale fundaţiilor nu și-au obținut statutul de utilitate publică, ele sunt persoane de drept privat fără scop lucrativ”, susţin cei de la Curtea de Conturi.
În aceste condiţii „angajarea cheltuielilor pentru finanţarea celor patru asociaţii fără scop patrimonial – cluburi sportive de drept privat prin aprobarea de contribuţii financiare sub formă de cotizaţie anuală este contrară prevederilor legale în vigoare cu privire la sprijinirea finanţării structurilor sportive de către unităţile administrativ teritoriale”. Curtea de Conturi a constatat că în cazul Primăriei Timişoara toată finanţarea pentru cele patru cluburi, în perioada 2012 – 2014, a fost nelegală, valoarea estimată a prejudiciului fiind de 35.250.000 lei.
În cazul Consiliului Judeţean Timiş valoarea prejudiciului a fost stabilită la 17.105.000 lei. Din această sumă, cea mai mare s-a dus la ACS Poli – 23.474.800 lei, Basche Club Timişoara – 11.054.000 lei, Sarances Rugby Club – 8.217.177,65 lei şi Handbal Club – 3.545.000 lei.
Auditorii au constatat că „aproape toată activitatea acestor structuri de drept privat s-a desfăşurat pe bani alocaţi de la bugetul local al Municipiului Timişoara şi al Judeţului Timiş” prin aceste cotizaţii, în loc să se încheie alte tipuri de contracte care ar fi permis asigurarea legală a banilor. Printre cei găsiţi vinovaţi se numără primarul Nicolae Robu, viceprimarul Dan Diaconu, city managerul Sorin Drăgoi, dar şi membrii Consiliului Local Timişoara, în cazul municipalităţii, iar în cazul CJ Timiş, preşedintele Titu Bojin.
În explicaţiile date de primarul Nicolae Robu, acesta a argumentat că asocierea primăriei ca şi fondator al asociaţiei ACS Poli a fost aprobată de o instanţă de judecată. „În opinia mea, considerarea ca ilegală a unei hotărâri judecătoreşti de către Curtea de Conturi – organ al puterii executive – reprezintă un lucru extrem de grav – un abuz evident – şi ea nu poate rămâne fără urmări. Convinşi fiind de justeţea punctului nostru de vedere, vom sesiza asupra acestui abuz toate organele în drept, naţionale şi internaţionale. Eu consider că, în situaţia în care Curtea de Conturi opinează că asocierile în cauză sunt ilegale în totalitate sau în anumite privinţe – plata cotizaţiei etc. – ea trebuie să sesizeze un organ al puterii judecătoreşti superior ierarhic celui care a emis hotărârile de consfinţire a asocierilor şi nicidecum să facă vinovată Primăria Timişoara că a pus în practică hotărări judecătoreşti perfect valabile!”.
Auditorii au concluzionat „Curtea de Conturi nu a contestat contractul de asociere, ci pur şi simplu, a constatat că s-au angajat cheltuieli, în afara cadrului legal. (…) Auditorii publici nu verifică în mod direct legalitatea contractului de asociere, acesta fiind atributul evident al instanţei de judecată, ci verifică legalitatea cheltuirii fondurilor publice”. Cât despre ameniţările primarului Robu cu forurile internaţionale referitoare la control, în raportul Curţii de Conturi se notează „dacă acesta constituie un abuz atunci echipa de control precizează că cheltuirea banului public cu încălcarea tuturor prevederilor legale în vigoare care reglementează sectorul respectiv constituie, potrivit legii penale, abuz în serviciu, şi se pedepseşte conform legii”.
Pentru toată suma de 52.355.000 lei, Curtea de Conturi a dispus să fie recuperată şi să se găsească formulele legale de finanţare pentru cluburile sportive. Deciziile pot fi atacate de instituţiile publice în instanţă.
Boule de Primar caci astfel nu te pot numi, Curtea de Conturi NU a zis ca este ilegala infiintarea asciatiei tale, ci FINANTAREA ei din fonduri publice, in conditiile in care cacatul tau de asociatie NU este investitat cu utilitate publica si NU deserveste un iteres public general. Daca cunosti notiunile astea poti intelege de ce banul public NU poate fi folosit pt „entertaiment” CUM SUNT SPECTACOLELE SPORTIVE. puntei jurisiti sa-ti caute definitiile legale ale utilitatii publice si interesului public poate o sa intelegi si tu odata ca nu poti sa cheltui banul public cum ti se scooala tie parul vopsit. Si daca tot am ajuns la subiectul asta o sugestie NU mai umbla cu …parul, scuzs, cioara vopsita, caci dupa cum vezi nu mai tine. Pe coji si ciuhi ii leaga astia pt fapte de acum 10 20 ani. Ai grija la cine te consiliaza ca te consiliaza prost. sau poate nu te consiliaza nimeni si atunci trage tu concluzia cine este prostul.
„Cât despre ameniţările primarului Robu cu forurile internaţionale referitoare la control, în raportul Curţii de Conturi se notează “dacă acesta constituie un abuz atunci echipa de control precizează că cheltuirea banului public cu încălcarea tuturor prevederilor legale în vigoare care reglementează sectorul respectiv constituie, potrivit legii penale, abuz în serviciu, şi se pedepseşte conform legii”.
Nu sunt deloc un admirator al primarului Robu, din contra, gasesc de multe ori ca fiind ridicole atitudinile, gesturile si exprimarile acestuia … cu atat mai putin as fi un admirator al sefului C.J. Timis, Bojin, despre care gandesc ca ar avea locul ideal in agricultura si anume cred ca ar fi un minunat conducator de utilaje agricole …
Cu toate acestea, dincolo de realitatea concluziilor cuprinse in raportul de control, despre care inteleg ca se vor pronunta instantele, vreau sa scot in evidenta „competenta” celor care au facut controlul si au redactat raportul final (asta, bineinteles, in conditiile in care exprimarea citata mai sus apartine acestora).
Asadar, prima problema, este legata de agramatismul existent in citat … „ca cheltuirea banului public” … domnilor, angajati ai prestigioasei institutii CURTEA DE CONTURI, „ca che”, va dau o veste, este cacofonie, la fel cum sunt „ca ca”, „la la”, „ca cu”, etc.. Este trist ca va lipsesc notiuni elementare de gramatica a limbii romane … pretentia de la angajati ai unei asemenea institutii este de eufonie in exprimare …
A doua problema, este legata de tonul amenintator folosit de incisivii angajati ai „Curtii de Conturi” Timis si anume, urmare faptului ca primarul cantaret si iubitor de arbori exotici a facut afirmatia ca se va adresa inclusiv instantelor internationale, acestia spun ” dacă acesta (actul de control, adica) constituie un abuz atunci echipa de control precizează că cheltuirea (sic!) banului public cu încălcarea tuturor prevederilor legale în vigoare care reglementează sectorul respectiv constituie, potrivit legii penale, abuz în serviciu, şi se pedepseşte conform legii”. Mai sa fie! Doar daca primarul spune despre ei ca au facut un abuz, doar atunci primarul a comis infractiunea de abuz in serviciu?!? Daca nu zicea asta, atunci nu ar fi comis-o?!? Nu e deontologioc, cu siguranta. Si probabil ca nu e nici legal.
Altfel, afirmatia ca este abuz in serviciu, facuta atat de hotarat mi se pare al naibii de periculoasa, posibil bumerang. Sunteti judecatori domnilor? Sunteti cei care dau sentitele penale? Nu, sunteti doar niste incompetenti. Voi, institutia voastra, sesizati Parchetul, dupa aia nu mai e treaba voastra. Stiati asta?!? Stiati ca doar dupa ce ultima instanta se pronunta, doar atunci se poate vorbi de savarsirea vreunei infractiuni?
Incompetenta, incultura, cam asta rezulta din ce scrieti!
A, sa nu uit … limbajul de lemn, firesc dealtfel la unii ca voi …
NU SUNT FAN AC RECAS sau LAE RO(I)BU DAAAAAAAR,
De ce ar fi Filarmonica, Teatrul sau Opera institutii de interes public si asociatiile de fotbal, handbal sau Rugby, nu sunt.
Exista o definitie explicita a terminologiei INSTITUTIE DE INTERES PUBLIC ?
E simplu Jimmy. Doar pt primar si juristii din primarie e complicat si greu de inteles.
Asadar, notiunea de interes public este definita de legea contenciosului administrativ.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. r) din acest act normativ, prin interes legitim public se înţelege interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice.
In lit. de specialitate, interesul public mai este privit ca reprezentand ansamblul nevoilor sociale, obiectiv determinate, evaluate politic şi consacrate prin norme juridice.
Institutia de interes public este desemnează acele structuri private (persoane juridice de drept privat) autorizate de o autoritate publică să presteze un serviciu public, aflându-se sub supravegherea şi controlul unei autorităţi publice (ex. o universitate privată).drept public sau privat .
Evident ca, institutiile de interes public se deosebesc de institutiile publice care sunt cele aflate aflate in subordinea puterii statale, organizate la nivel central sau local. Adicva institutiile statului.
Cam astea ar fi explicatiile.
primare, ma repet, punteti juristii la treaba ca dai de dracu. daca vezi ca nu sunt in stare (si chiar nu sunt vezi cazul GPG si multe asemenea) renunta la ei. angajeaza altii dar pe bune. mai lasati pilele si fufele ca duceti orasul asta in sapa de lemn. AI GRIJA CU AVERTIZAREA ADR VEST CA E BELEA MARE.
curtea de conturi, ce denumire de cacat, niste pisati care umbla cu cioara vopsita, sa finanteze ei sportul cacatii dracului, nu sa umble la comanda cu fofarlica, numai la noi nu se poate finanta sportul, ca vine curtea de cacat sa ne verifice, sa verifice naibii pe toti hotii din ţara asta, acolo sunt banii furati, nu la sport, împuţiţii dracului, auzi curtea de conturi, nenorociţilor ce sunteţi.
Este cel putin lipsa de respect pentru munca oricaruia dintre noi ca ”fitescine” sa isi dea cu parerea in necunostinta de cauza sau sa interpreteze dupa bunul plac si nu dupa cadrul legal existent. Pot aparea intr-adevar cacofonii, dar cauza poate fi aceea de redactare din ”viteza” si nicidecum din necunoastere a limbii romane sau a gramaticii limbii romane. Cat priveste comentariile despre ”abuz” si despre faptul ca angajatii Curtii de Conturi nu cunosc faptul ca doar o instanta se pronunta cu privire la abuzul in serviciu cred ca s-a vrut doar sa se aduca la cunostinta celui care a afirmat ca angajatii Curtii de Conturi fac abuz in serviciu faptul ca daca acestia isi exercita meseria si se considera de catre primarul Timisoarei ca fac un abuz in serviciu atunci si acestia si-au precizat punctul de vedere si nicidecum altceva. In fine, e greu pentru unii sa inteleaga distinctia intre a acuza si a-ti exprima un punct de vedere legal. Angajatii Curtii de Conturi isi cunosc foarte bine meseria si au proceduri de lucru foarte bine stabilite pentru valorifcarea actelor de control. Iar daca unii dintre noi (cei care comenteaza cel putin cu un limbaj vulgar) nu cunosc atributiile si modul de lucru al Curtii de Conturi ii invit sa citeasca site-ul oficial al acestei institutii, poate se mai ”lumineaza”!