Fetiță lovită de tren la Bocșa, adusă de urgență la Timișoara. Cum...

Fetiță lovită de tren la Bocșa, adusă de urgență la Timișoara. Cum s-a produs accidentul

0
DISTRIBUIȚI

accident tren giarmata 3

O fetiță în vârstă de doar 4 ani a fost grav accidentată în urma unui incident produs în gara Vasiova din Bocșa, județul Caraș-Severin, implicat fiind un automotor care face curse între Timișoara și Reșița.

Din informațiile infocs.ro, micuța se afla în apropierea căii ferate împreună cu bunica și un frățior și mergeau spre casă.


În locul respectiv se află o trecere peste linia ferată – fără barieră. Casele sunt așezate de o parte și de alta a căii ferate. În momentul în care mecanicul locomotivei a sunat și a ambalat motorul, fetița s-a speriat și s-a tras din mâna bunicii apropiindu-se de linia ferată – moment în care a fost acroșată de scara primului vagon. Fata a leșinat pe loc din cauza loviturii și a intrat în comă.

Norocul micuței a fost în două femei care i-au acordat primul ajutor și au resuscitat-o – timp în care a sosit o ambulanță care a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență din Reșița tot în stare de comă. Fata este în stare de comă în continuare, a fost stabilizată, pregătită conform procedurilor medicale și trimisă la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, fiindcă Reșița nu are secție de traumatologie pentru copii.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. De asemenea, inspectorii de la Protecția Copilului au plecat la Bocșa pentru a cerceta cazul.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.