Brigitte Sfăt l-a urmat pe soţul ei, fostul mare tenismen Ilie Năstase, în UNPR. Timişoreanca a devenit preşedintele interimar al organizaţiei de femei pe judeţul Timiş, scrie adevarul.ro. Brigitte Sfăt a fost numită şefa organizaţiei de femei din UNPR Timiş, loc rămas vacant după ce Ileana Turdeşan a fost numită şef în cadrul Comisariatului regional pentru Protecţia Consumatorului. Sfăt este preşedinte interimar, pentru că următorul congres al partidului, care se ţine din patru în patru ani, va avea loc de abia în 2016.
„Eu am spus că în partidul nostru poate să vină oricine. Suntem un partid deschis. Senatorul Ilie Năstase s-a înscris în UNPR în urmă cu două săptămâni.
Soţia a dorit să îl urmeze şi să vină în UNPR. Fiind timişoreancă, având părinţii şi copilul aici, stând mai mult pe aici, a spus că ar vrea să lucreze la nivelul organizaţiei din Timiş. Funcţia de preşedinte a organizaţiei de femei a fost vacantă. Odată cu această numire, Brigitte devine şi vicepreşedinte în Biroul Organizaţiei Naţionale de femei al UNPR, tot interimar”, a declarat Ion Răducanu, preşedintele UNPR Timiş, pentru sursa citată.
Brigitte a intrat în atenţia presei cu viaţa ei agitată. Fost top-model în anii ’90, a devenit soţia omului de afaceri Octavian Sfăt, fost patron al discotecii Discoland din Timişoara. Tavi Sfăt a murit, însă, în 2003, în urma unui infarct, iar afacerile au rămas pe mâna soţiei. Brigitte a ajuns în închisoare, fiind acuzată pentru lipsire de libertate şi tâlhărie, iar în 2007 s-a căsătorit cu interlopul Ovidiu Torj. A urmat un divorţ cu scandal, relaţia cu Ilie Năstase şi apoi căsătoria cu fostul tenismen, în 2013.
parasuta sefa peste…. parasute!
Hai ca-i tare, …..fara cuvinte….