Zi mare la Dubova. Azi ne-au vizitat prietenii de la oraș, așadar am pus pe noi straie de sărbătoare, am copt vreo 3-4 torturi și am desfăcut șampania. Au fost alături de noi Tania Țunaș, Georgeta Petrovici, Mircea Leschian și Maya, Dan Vișovan cu Ancuța, Sorin Bijan, Adelina Dinu și Alina Vîlcan au venit taman de la București, a venit Steluța. Iar Doamna Alexandra s-a întrecut pe sine în a pregăti bucatele cinstiților meseni. Povestea se termina aici. Sau nu.
Surrealisme de Dubova
Pictor al unui anume ritual metaforic, artist plastic cu imaginaţie debordantă, Cristian Sida, reuşeşte să creeze în manieră personală, dintr-un firesc-nefiresc, o lume magnifică situată între surrealisme și angoase expresioniste. Tablourile lui sunt purtătoare de mesaje cu un puternic substrat filosofic şi simbolic. A avea martori este cea mai feroce violență asupra sinelui. A locui cu martori, așa cum locuiește Sida, este o indiscreție periculoasă. A fi locuit de martori, a te identifica cu aceștia, a deveni ei, este pictura lui. S-a impus în pictura românească printr-o perfectă continuitate stilistică şi printr-o la fel de mare fidelitate faţă de universul pe care şi l-a identificat.
Formele lui Sida au ele însele patetismul marilor deșertăciuni. Puse în pagină agresiv şi rupte de orice context, ele sugerează, precum relicvele, realităţi abisale, naraţii vagi şi lumi surrealiste. Amprente ale unei umanităţi descompuse, trecute demult din istorie în amintire, imaginile lui Sida recuperează metonimic o imagine mult mai amplă pe care privitorul este îndemnat să o recunoască, să o înţeleagă şi să şi-o însuşească. Identificîndu-le, pictorul nu face decît să le deplaseze din realitatea lor anodină, asociată unei utilităţi lipsite de orice ambiguitate, într-un câmp cu semnificaţii simbolice a cărui dominantă majoră este tocmai banalitatea. Dincolo de convenţii şi de rigorile limbajului său plastic rămâne înclinaţia către poetica picturală dominată de un cosmos esenţial pentru relaţia om-metaforă-univers. Cristi extrage din anonimat concepte şi idei ce dau impresia că însuşi spaţiul pictural este o scenă de teatru. Familiile de tonuri, subtilitățile de nuanţe, jocul acordurilor, apartenenţa umbrelor şi luminilor la un întreg pus în scenă sub semnul simbolului şi al metaforei, aduc în prim-plan mesajele unui repertoriu artistic susţinut de complexitatea unei minți creative.
Departe de a fi un pictor al obiectelor, al substanţelor şi al materialităţii în accepţiunea ei generală, Sida este, aşa cum am amintit deja, un permanent hermeneut în câmpul conceptelor şi un creator de noţiuni plastice.
Cu toate acestea Cristian Sida nu cade în tentaţia aparenţei, a mizanscenei acut decorative, el îşi pictează universul lăuntric unde lumea lui capătă realitate şi consistenţă nu prin îndemânarea mimetică a pictorului, ci prin fidelitatea lui faţă de un reper preexistent.
