Seria Barjelor, scrie Sorin Vreme în cartea sa Arhitecturi temporale în arta video, sunt o meditație asupra timpului, mai exact asupra a ceea ce am putea numi persistența prezentului în chiar trecerea sa, și urma sa. O transpunere imagistică a conceptului de trecere suspendată a timpului, de clipă oprită în care trecutul și prezentul se confundă într-un prezent ireductibil.
Dacă e să analizăm fenomenele dominante ale epocii pe care o traversăm, vom spune că în prezent în lume există o viermuială globală a cărei caracteristică de bază stă în circulaţie: a informaţiilor, a mărfurilor, a banilor sau a oamenilor. Este despre învârtirea într-un carusel, al cărui principiu de existenţă este mişcarea, dar nu orice mişcare, o mişcare rapidă, dintr-un loc în altul, o mişcare ce goleşte treptat realitatea de conţinut. Profunzimea este înlocuită cu superficialitatea, expresia cu informaţia, dialogul cu comunicarea, adâncimea de reflecţie cu viteza de reacţie. Să te mişti echivalează cu a trăi, chiar dacă viaţa, în noua sa ipostază, aduce cu o alunecare bezmetică la suprafaţa lucrurilor. Dacă te opreşti se iveşte pericolul de a cădea pe gânduri, iar noua paradigmă culturală nu rabdă problemele de conştiinţă, intervalele golite de acţiune, pe scurt viaţa în spirit. Lumea de azi este o lume a dispariţiei ineluctibile a tihnei şi liniştii sufleteşti, căreia i se opun bruiajul şi rafinamentul tehnologic, o beţie a vitezei, ca un triumf, precum „hipertelia ce caracterizează comportamentul celulei canceroase”(Jean Baudrillard. Strategiile Fatale. Iaşi: 1996).
Seria Barjelor lui Sorin Vreme, ce mă transportă într-o lume minimalistă, exprimă nostalgia după o lume arhetipală, acum desertificată atât mental cât şi vizual. Spectacolului demolării moderene i se opune voiajul pur, glisarea, o exacerbare a imobilitãţii. Artistul solicită privitorul către o analiză a stării de tragic, ce a luat forma suspansului şi a relantiului, de când acceleraţia a devenit condiţia noastră cotidiană banală. Călătoria, în această viziune, este o formă spectaculară a amneziei. Apa nu este un peisaj; este formă pură rezultată din abstracţia tuturor formelor. Regula fundamentală este cea a punctului de ne-întoarcere. Locul unde se consumă drama, apa, este definitoriu pentru Sorin, nu este ales la voia întâmplării, este zona a cărei repere ţin de minimalismul începuturilor de lume, reiterate nostalgic în momentele cele mai crispate ale timpului nostru prozaic, tocmai pentru a redeştepta vocaţia metafizicului din noi.
Este enclava unde vin elefanţii să moară. Este tărâmul unde Dumnezeu Însuşi a murit. Este abisul unde o lume în agonie îşi dă ultima suflare. Această ambiţie, a lui Sorin Vreme, de a expune un întreg arsenal al stărilor proprii, devine un reper al actului artistic într-un teritoriu extrem al intimităţii, trecând graniţa dintr-o realitate alcătuită din reguli, restricţii, tabu-uri, într-o realitate iluzorie. Singurătatea Barjelor, înălţimile ameţitoare – linia (perdeaua) orizontului, timpul care staţionează transformându-se în eternitate, provoacă spectatorul să se întâlnească cu propriul eu. Toate acestea dând naştere unei stări de spirit unice şi a unui simţ mult mai dezvoltat de a decripta lumea în înţelesuri cu mult mai profunde. Apare şi o oarecare apropiere de moarte, nu în sensul înfricoşării sau al resemnării, ci al semanticii ei în destinul confuz, glisant al omului, al acceptării ei ca parte a unui întreg. Încremenirea în timp, „trimite la paradoxurile temporale ale miturilor despre celălalt tărâm” (Corin Braga. Caietele Echinox. Cluj: 1998.), unde magnifica lecţie de dramă vizuală şi umană, concepută în plină natură, strâns legată de sufletul Barjelor, un fel de deux ex machina, amintesc de un azi, de un ieri, sau un alaltăieri, fiecare aici este un acolo, o stare de mijloc între adormire şi trezie, pe care putem să o asemuim cu visarea, cu uitarea. Tot ceea ce este real pare cunoscut, foarte cunoscut, şi oferă un bun prilej meditaţiei, anamnesisului, percepţiei vocilor de altundeva. Astfel Dunărea devine o stivă de frânturi de ziuă, printre care scormoneşte flaneurul Vreme, pentru a se elibera de ele. VIDEO
Foto: Cosmin Ioachim Damian
