O GAFĂ a dus la primul transfer între cele două ”Poli”. Juniorul...

O GAFĂ a dus la primul transfer între cele două ”Poli”. Juniorul ajuns pe Știința e și în vederile unui gigant din Italia

12
DISTRIBUIȚI

asu poli pancota (23)

Prima mutare între concitadinele ACS Poli și ASU Politehnica s-a realizat ca urmare unei noi gafe a clubului aflat acum în Liga I. Marius Marin, debutat în B de Dan Alexa în primăvară, a fost pus să semneze un contract de profesionist înainte să împlinească vârsta de 16 ani. Juniorul timișorean a profitat de această eroare și a devenit jucător liber. El a semnat cu echipa de Liga a III-a care evoluează pe arena Știința, dar ar putea ajunge de luni în curtea lui Internazionale Milano.

ACS Poli a mai pierdut un junior talentat. După Vlad Dragomir, plecat la Arsenal, un alt nume prezent în lotul de Liga a II-a în sezonul trecut, Marius Marin, poate ajunge acum la Inter în Italia. Cazurile sunt diferite însă. Dacă Dragomir a refuzat să semneze la 16 ani și s-a mutat în Anglia, clubul timișorean se face vinovat de neglijență în cazul celui de-al doilea. Juniorul susține că a fost pus să semneze un contract când avea numai 15 ani și 10 luni. El a fost dorit în continuare la ACS Poli de Dan Alexa, dar a refuzat și noua propunere pentru a deveni liber. ”I-am dat în judecată ca să pot pleca în străinătate. Acel contract nu e valabil pentru că nu aveam 16 ani. Mi-au propus un nou contract, dar am refuzat. Aștept să vorbesc cu impresarul, să rezolv cât mai repede actele ca să pot pleca luni. Nu mai am legătură cu ACS Poli. Aștept să primesc invitație de la Inter zilele aceastea”, a declarat Marius Marin pentru PRESSALERT.ro.

Actualul șef al Centrului de copii și juniori al lui ACS Poli susține că cei care i-au făcut oferta greșită juniorului sunt predecesorii săi. ”Lui Marin i s-a făcut contract anul trecut. Eu nu eram la conducerea Centrului atunci, eram la echipa mare… Nu știu ce s-a întâmplat în cazul său, dar nu mai e jucătorul nostru”, ne-a spus Aurel Șunda. Cert e că juniorul timișorean a semnat în această vară, din postura de jucător liber de contract, tocmai cu gruparea susținută de galerie, ASU Politehnica. El a devenit astfel primul jucător mutat între cele două proiecte ”Poli” după trei ani de ”război rece”.


”Nu mă gândesc la asta, trebuie să-mi văd de carieră, pentru mine ASU Poli e Poli”, conchide Marius Marin. Juniorul are o clauză care îi permite să plece dacă obține un angajament în străinătate.

asu poli pancota (14)

Recunoscător lui Dan Alexa

Marius Marin a avut un debut promițător la ACS Poli, primind șanse în două jocuri de Liga a II-a după ce promovarea a fost bătută în cuie. La Tărlungeni a jucat 45 de minute într-un meci câștigat de timișoreni cu 5-0 și apoi a fost titular în remiza (1-1) de la Satu Mare, evoluând până în minutul 68. ”Ca jucător te simți foarte bine să debutezi la 16 ani în Liga a II-a și în cel de-al doilea meci ca titular. Le mulțumesc celor de la Poli, în principal lui Dan Alexa pentru că a avut încredere în mine și m-a debutat, dar viața merge înainte. Nu puteam să rămân la ACS Poli deoarece a adus jucători noi și trebuia să merg undeva să joc”, a precizat Marin.

Dorit în teste de marele Inter

Fost component al grupei de juniori B a lui ACS Poli, tânărul care preferă numărul 6 pe tricou a explicat cum a ajuns în vizorul lui Inter: ”Am un impresar foarte bun. Noi am avut turneul zonal cu U Cluj, Ceahlăul și Craiova. Am făcut câteva meciuri foarte bune, au fost filmate și mi-am făcut un CV, merg să mă vadă”. Marius Marin e entuziasmat și de șansa de a evolua la ASU Politehnica în C dacă nu va mai pleca în Italia. ”Am avut foarte multe oferte din Liga a III-a. Lugoj, Sebiș, Becicherec, dar am ales să fiu acasă, plus că aici sunt jucători minunați și sper să promovăm în Liga a II-a… Unde s-a mai văzut așa ceva, în Liga a III-a, a IV-a, să aibă o echipă un asemenea public și să facă o atmosferă frumoasă. Să sperăm că publicul și antrenorul ne vor ajuta să facem pasul în Liga a II-a”, a mai adăugat Marius Marin, o dorință arzătoare și pentru galeria viola. În amicalele jucate până acum pentru alb-violeții din Liga a III-a tânărul a lăsat o impresie bună.

12 COMENTARII

  1. Acum in L3-a sigur o sa te realizezi, ca si ceilalti. In 2-3 ani nu mai aude nimeni de voi. Va meritati soarta si sa le multumiti impresarilor ptr „ajutor” !

  2. Ca si celalalta „talent urias” va ajunge sa frece menta si va disparea din sfera fotbalului. Ca orice ratat devenit „vedeta” se si vede jucind la Inter, Real, Manchester, dar va sfirsi sa joace la marea lui iubire, vesnic ratata asu.

  3. normal ca orice jucator isi doreste sa joace la echipe mari!
    Dar tot atat de adevarat este ca Poli din neglijenta nu stiu cui,a umplut liga 1,la dinamo,steaua si nu mai stiu care,de jucatori formati la Timisoara,pierduti pt nimic!
    Mai nou vin si ataca si din afara,vezi cazul lui arsenal,din nou inter s.a.m.d.
    Alexa,Codrea,Dancia,Daminuta,sunt cei care au plecat si pt care clubul a luat o suma modica! Torje se pare ca este singurul pe care sa primit o suma mai mare!
    Cine este de vina? Sau cum se intampla ce se intampla in toata tara,sunt furturi fara hoti?

  4. Stimate domn Ben…. Sunt ” doar” o femeie care, culmea, nu e deloc microbista si nu are multe cunostinte despre fotbal , in general! Ceea ce pot, insa, sa văd si sa comentez este faptul ca acești copii, super talentați, nu au, din păcate, nici o șansa de a se promova si de a fii mândri sa- si onoreze țara in competiții in strainatate! Deci…. Din pacate, concluzia este ,ca mai bine sa nu mai audă nimeni de ei in România peste 2,3 ani, cu impresarii lor care, cică , dupa părerea dumneavoastră le dau un ” ajutor”, dar sa audă o lume întreaga de ei, sa- i iubească si sa- i aclame……. Pt ca țara lor nu știe de ei!!!

  5. Domnule Ben sa stii ca are sanse mult mai mari sa se realizeze in liga 3-a la aceasta echipa, nu de alta dar despre Poli se scrie prin strainatate, despre Recas mai rar sau chiar deloc!!!

  6. Alexa l-a bagat sa joace, deci l-a debutat la L2. Ce vreti mai mult ? Are el valoare sa joace titular acum la Poli, eu nu cred? Restul sunt rautati ieftine. Cat despre faptul ca in strainatate „o sa auda o lume intreaga despre el/ei”, nu pot sa zic decat: ha, ha, ha !!!
    Bafta oricum.

  7. Toate ziarele din Germania,Anglia,Spania,Italia au pe primele pagini stiri despre asu,care acum e si ACS Poli Tms,chiar alaturi de echipele lor de prima liga! In toate AS,Marca,TuttoSport,etc am citit pe larg despre acest supertransfer!

  8. au invatat sa faca un dribling, sa dea cu capul intr-o lobda, sau au facut un antrenament cu echipa mare si se cred cei mai talentati jucatori ai deceniului… fa baiatule o scoala, invata sa vorbesti nu sa dai tu declaratii pentru ca te crezi o noua vedeta a fotbalului timisorean… bafta in italia si nu te obosi sa ne trimiti vreun sms…

  9. Habar nu ai cum se numeste a doua clona a orasului, aia de pe Stiinta. Mai pune un ACS in fata lui ASU sau iti este rusine? Avem doua AX in oras, foarte tare 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.