Se amână, din nou, inaugurarea centrului ONCOGEN din Timişoara, în care se...

Se amână, din nou, inaugurarea centrului ONCOGEN din Timişoara, în care se va căuta leacul pentru cancer. Ce mai trebuie făcut

0
DISTRIBUIȚI

oncogen

ONCOGEN, „Centrul de terapii genetice și celulare în tratarea cancerului”, unic în Europa, care a fost realizat la Timişoara cu 12 milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană, nu va fi inaugurat în această vară, aşa cum anunţau, în urmă cu câteva luni, reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara. Astfel, deschiderea ONCOGEN este amânată încă o dată.

Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, ne-a declarat că, cel mai probabil, “Centrul de terapii genetice şi celulare în tratarea cancerului”, construit lângă unitatea medicală, va fi inaugurat în această toamnă.


“99 % ONCOGEN va fi inaugurat în luna noiembrie a acestui an. Mai trebuie făcute nişte investiţii în câteva echipamente şi, deocamdată, nu a fost angajată nicio persoană care va lucra în centru”, ne-a spus Marius Craina.

ONCOGEN este cel mai mare centru de terapii genetice și celulare în tratamentul cancerului din estul Europei. Cu ajutorul specialiștilor care vor lucra aici, miile de bolnavi de cancer din România care nu răspund la tratamentele standard vor avea mai multe șanse la viață. De asemenea, în cadrul ONCOGEN va funcționa și o fabrică de medicamente de mici dimensiuni, în care vor putea fi produse medicamente, vaccinuri sau celule stem.

„În momentul de față, dacă se pune diagnosticul de tumoră de cancer, intri automat într-un program de citostatice, de radioterapie standard. Este o problemă cu diagnosticul, pe care noi o s-o rezolvăm. Noi vom confirma sau nu diagnosticul când va veni proba la noi, apoi vom căuta mutațiile genetice. 20-30% din pacienții cu tumori solide nu răspund foarte bine la tratamentul standard, pe aceștia îi așteptăm la noi. Dacă ni se trimite o probă, noi facem un diagnostic genetic foarte avansat și putem să spunem că din zecile de mutații, pacientul are următoarea combinație de mutații care nu răspunde la tratamentul clasic, ci la altă combinație de citostatice”, explica Virgil Păunescu, managerul de proiect al ONCOGEN, în urmă cu câteva luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.