În afara preocupărilor politice, activitatea lui Alexandru Mocioni a fost strâns legată de presa vremii, de problemele bisericii, culturii și economiei.
Sprijin pentru presa politică românească și PNR
În 1893, Alexandru Mocioni a susținut, alături de alți membri ai familiei sale, înființarea, la Timișoara, a ziarului „Dreptatea”, care avea să susțină politica națională a românilor. În cei patru ani de apariție, acesta a fost implicat în 74 de procese, iar redactorul șef al ziarului, Valeriu Branisce, a fost condamnat la doi ani de temniță și la o amendă de 1.300 de florini, în urma conexării pedepselor din 23 de dosare.
După ce publicația și-a încetat apariția, tot cu sprijinul familiei Mocioni a luat ființă ziarul „Drapelul”, care apărea de trei ori pe săptămână la Lugoj, iar Valeriu Branisce, căruia i se încredințase conducerea acestuia, a continuat să se bucure de întregul sprijin al familiei Mocioni. Revista „Luceafărul”, înființată la Budapesta, în 1902, de un grup de studenți români, s-a bucurat, de asemenea, de susținerea lui Alexandru Mocioni.
A continuat să sprijine partidul în momentele critice prin care trecea, conștient că „fără organizare politică nu se face luptă politică și fără partidul național nu se face politică națională”. Tactica pasivismului, adoptată de partid la conferința din 1892, o armă politică supărătoare pentru autoritățile maghiare, a fost susținută în acei ani de Alexandru Mocioni, ca un răspuns la refuzul maghiarilor de a accepta ca națiunea română să fie reprezentată în viața statului. Generația tânără a partidului a reușit însă, la începutul secolului trecut, să impună partidului o orientare activistă, concretizată în participarea reprezentanților acestuia la viața parlamentară. Alexandru Mocioni și-a păstrat intransigența și a considerat această orientare drept oportunism politic, o abdicare de la principiile politicii naționale, dar a avut în cele din urmă o atitudine binevoitoare față de noul curent, considerând că solidaritatea națională trebuie să stea mai presus de orice.
Susținător al bisericii
Alexandru Mocioni a reprezentat, totodată, o autoritate în viața bisericească a românilor ortodocși, urmând puternicele tradiții ale familiei sale. După reînființarea Mitropoliei Ardealului, a fost, până la sfârșitul vieții, membru al adunării eparhiale din Căpâlnaș, al Sinodului eparhial al diecezei Caransebeşului și al consistorului mitropolitan din Sibiu iar sfaturile sale au fost hotărâtoare la soluționarea multor probleme de ordin bisericesc.
mitropolit Ioan Metianu" width="270" height="414" />După moartea mitropolitului Ardealului, Miron Romanul, în 1898, s-a numărat printre cei care au susținut întronizarea în scaunul mitropolitan al episcopului Aradului, Ioan Mețianu, subliniind și cu acest prilej că „misiunea culturală a bisericei este moralizarea popoarelor” dar, în ce privește biserica românească, și conservarea națională a poporului român. Familia Mocioni a susținut financiar, alături de familia sa, ridicarea catedralei din Sibiu și biserica ortodoxă greco-valahă din Budapesta ridicată de negustorii macedo-români la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Sprijin pentru economie și cultură
Sprijinul său s-a manifestat, deopotrivă, în domeniul economic și cultural. Alexandru Mocioni a contribuit la înființarea băncii „Albina” din Sibiu, prima instituție de credit și economii a românilor din Ardeal, și la constituirea capitalului acesteia. A fost ales primul președinte al băncii și și-a adus contribuția la prosperitatea acesteia, a fost membru fondator al băncilor „Timișana” din Timișoara, „Victoria” din Arad sau „Lipovana” din Lipova.
În plan cultural, a sprijinit „Asociațiunea națională arădeană pentru cultura poporului român”, Asociațiunea pentru literatura română și cultura poporului român „Astra”, al cărei președinte a fost ales în 1901, la împlinirea vârstei de 60 de ani, ca o răsplată a preocupărilor sale de-o viaţă, a susţinut „Societatea pentru crearea unui fond de teatru român”, convins că „numai cultura naţională este cultura adevărată. Ea are să desvolte conştiinţa naţională: baza culturii naţionale; sentimentul religiozităţii: baza moralităţii; patriotismul – baza virtuţilor cetăţeneşti; spiritul economic – baza prosperărei materiale; simţul estetic – baza nobleţei inimii, cu un cuvânt cultura naţională are să deslege toate puterile rămase încătuşate prin vicisitudinea timpurilor, are să deştepte toate puterile latente ale poporului”.
Un doctrinar al politicii naționale
Alexandru Mocioni, considerat un doctrinar al politicii naționale a românilor din Ungaria, s-a căsătorit târziu, la 50 de ani, și n-a avut urmași. După moartea fratelui său, Eugen Mocioni, care lăsase în urmă cinci copii, s-a ocupat de educația acestora, în tradiția familiei. Alexandru Mocioni s-a stins din viaţă în primăvara anului 1909 și a fost înmormântat în mausoleul familiei din Foeni. La înmormântare au fost prezenți cei mai de vază reprezentanți ai vieții publice, ai așezămintelor bisericești și culturale, iar Regele României, Carol I, s-a numărat printre cei care au prezentat condoleanțe familiei.
Ținuta sa morală în primul rând, generozitatea de care a dat dovadă în atât de multe împrejurări, l-au făcut pe Alexandru Mocioni să fie considerat un reper al generației sale, o figură emblematică a celor care s-au pus în slujba tradițiilor românești și a bisericii ortodoxe, el fiind inclus între cele mai remarcabile personalități istorice ale românilor bănățeni din a doua jumătate a veacului al XIX-lea.
Surse foto: primariatm.ro, wikipedia.org
