Un nou obiectiv ar putea fi păzit de gărzi de la Poliţia Locală, dacă aleşii locali aprobă proiectul care va ajunge la masa lor, marţi, în cadrul şedinţei de plen. După pasajul rutier subteran Michelangelo sau centrul Incuboxx, Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost cu Cantină Socială Timișoara ar putea ajunge pe lista obiectivelor securizate prin pază cu agenți de la Poliția Locală.
În referatul proiectului, prin care angajații primărie asasinează limba română, se arată că centrul „este un serviciu public de asistenţă socială, acreditat de Comisia de Acreditare a Furnizorilor de Servicii Sociale Timiș prin Decizia nr.411 din 25.11.2013, aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara, înființat în bază HCL nr.582/09.12.2014. Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost cu Cantină Socială Timișoara a derulat proiectul social: „REABILITAREA/MODERNIZAREA, DEZVOLTAREA ȘI ECHIPAREA CANTINEI DE AJUTOR SOCIAL TIMIȘOARA PENTRU DEZVOLTAREA UNUI CENTRU SOCIAL DE URGENȚĂ PENTRU PERSOANE FĂRĂ ADAPOST” – „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor-poli urbani de crestere”, Domeniul major de intervenție 1.1.
– „Planuri integrate de dezvoltare urbana”, Sub-domeniul: „Poli de creștere. Axă prioritara 1 pe care l-a inaugurat în data de 14 iulie 2015. ținând cont de prevederile contractului de finanțare nr.3696 din 1 aprilie 2013 semnat de către domnul Primar Nicolae ROBU, precum și de conflictul latent existent alimentat de locatarii blocurilor din jurul centrului. Având în vedere agresivitatea cunoscută a unora dintre beneficiarii centrului, pentru descurajarea oricăror forme de violentă, pentru prevenirea distrugerilor de orice fel că și pentru intervenția promptă în cazul producerii de acte antisociale, va rugăm a aproba un post de pază din partea Poliției Locale pentru a asigură ordinea publică în centru și în perimetrul acestuia”.
Astfel, dacă proiectul este aprobat de aleşii locali centrul ar putea beneficia de pază 24 din 24 de ore. Vă reamintim că în urmă cu câteva luni, primarul Nicolae Robu inaugura cu fast obiectivul pe care PNL îl criticase, fiind la data scrierii proiectului în asentimentul locatarilor din zonă, care se temeau de prezenţa persoanelor fără adăpost. Mai merită amintit şi că la inaugurarea obiectivului conducerea centrului a amplasat în incinta clădirii un tablou cu chipul edilului Robu, tablou dat jos chiar de primar.
Nu numai atât, dar oamenii fără adăpost au şansa să afle la prima mână care sunt realizările administraţiei Robu, asta pentru că în curtea centrului tronează un panou electronic informativ pe care sunt prezentate punct cu punct toate înfăptuirile edilului.
Foto: Arhivă