„Condiţii de lagăr” la Spitalul de Psihiatrie, sesizate după externarea unui italian...

„Condiţii de lagăr” la Spitalul de Psihiatrie, sesizate după externarea unui italian care apoi s-a sinucis

0
DISTRIBUIȚI

antonio-di-spaldro-facebook-1

Antonio di Spaldro, un cetăţean italian de 57 de ani, s-a sinucis aruncându-se în râul Mureş, la mijlocul săptămânii trecute, în centrul Aradului, iar ulterior prietenii au dezvăluit pe Internet că acesta fusese internat pentru o zi la Psihiatrie, în urma unei crize, unde „a fost ţinut în condiţii de lagăr”, transmite Mediafax.

O prietenă a italianului a postat o fotografie cu izolatorul Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, unde bărbatul a fost ţinut, iar în imagine se văd pereţi cu tencuiala căzută, cu igrasie, o saltea pe podea în loc de pat, un calorifer ruginit şi ferestre înnegrite de mizerie.

„Nici măcar un câine nu ai lăsa în acele condiţii”, a scris prietena italianului mort, lângă fotografia postată pe Facebook. Contactată de Mediafax, femeia a spus că fotografia a fost făcută de către soţul său, în camera de izolare a Psihiatriei.

izolatorul psihiatrie aradUn alt prieten al bărbatului, Giuseppe Asselti, a comentat cazul morţii acestuia, spunând că Antonio di Spaldro a fost afectat după ce a fost externat de la Psihiatrie: „M-am întâlnit cu el la pizzerie şi mi-a povestit că a ajuns în cătuşe la Psihiatrie, unde a fost tratat cu nişte injecţii şi a rămas acolo o zi. Era foarte necăjit pentru că niciodată nu a păţit aşa ceva”.

La câteva zile după externare, bărbatul s-a sinucis.

Managerii SCJU Arad au confirmat pentru sursa citată că fotografia a fost făcută într-una una din cele două camere de izolare de la Psihiatrie, clădirea de pe strada Octavian Goga, aflată la câteva străzi distanţă de clădirea principală a spitalului, în centrul Aradului.

Directorul spitalului, Adrian Wiener, susţine că doar în această încăpere sunt astfel de condiţii.

„Nu a existat până acum un referat prin care să fie solicitate lucrări de reparaţii în camera de izolare.


Ne-am sesizat din oficiu şi vom aloca fonduri pentru lucrări urgente pentru reamenajare”, a declarat Wiener.

El a declarat că în încăperea respectivă sunt ţinute, în general, persoane aduse de Poliţie „în stare de agitaţie psihomotorie”.

Conform sursei citate, şi Antonio di Spaldro a fost adus de poliţişti în această stare şi a fost ţinut în camera izolator timp de şase ore.

Referitor la condiţiile pe care le oferă Secţia de Psihiatrie, managerul spitalului a declarat că ultimele „mici lucrări de întreţinere” au fost făcute „în urmă cu cinci sau şase ani”.

Wiener a precizat că palatul în care se află secţia a fost retrocedat cu ani în urmă şi a intrat în proprietatea spitalului abia în urmă cu două luni, iar Consiliul Judeţean Arad, sub autoritatea căruia se află SCJU Arad, are un proiect de restaurare a clădirii, care este estimat la două milioane de euro. Primele fonduri ar urma să fie alocate abia în 2016, pentru începerea lucrărilor.

La începutul anului 2014, conducerea Consiliului Judeţean Arad anunţa că s-a ajuns la o înţelegere cu proprietarii terenului şi clădirii în care funcţionează Secţia de Psihiatrie, acestea urmând să fie cumpărate pentru a se putea face investiţii în reabilitare.

Autorităţile precizau că terenul şi clădirea, veche de peste un secol, au fost retrocedate cu mai mulţi ani în urmă Fundaţiei Caritatea şi Comunităţii Evreilor, astfel că „aici nu s-au mai putut face deloc investiţii pentru a îmbunătăţi condiţiile pentru bolnavi”.

Fostul manager al spitalului, Teodora Olariu, declara că imobilul nu a mai beneficiat de reparaţii sau zugrăveli de 30 de ani, iar „pacienţii au reproşat mereu condiţiile în care sunt trataţi”.

Potrivit autorităţilor, înainte de reformele din Sănătate din 2010, imobilul a funcţionat ca spital, dar ulterior a fost integrat în SCJU ca secţie.

O parte din clădire aparţinea Consiliului Judeţean, iar pentru cealaltă parte s-a negociat cu proprietarii achiziţia la preţul de 437.800 de euro.

Totodată, pentru terenul în suprafaţă de 1353 de metri pătraţi s-a plătit suma de 189.000 de euro, astfel că întreaga achiziţie s-a ridicat la aproximativ 627.000 de euro, bani alocaţi din bugetul judeţean din 2014 şi 2015.

Tranzacţia cu proprietarii a fost încheiată la începutul anului 2015, însă ulterior a fost atacată în contencios administrativ de Prefetura Arad, care a pierdut procesul, astfel că achiziţia a devenit valabilă în urmă cu două luni.

Imobilul secţiei are o suprafaţă construită de aproape 2000 de metri pătraţi şi este declarat monument istoric.

Secţia are 75 de paturi, cu grad de ocupare de sută la sută tot timpul anului, iar chiria lunară plătită proprietarilor înainte de achiziţie era de 5300 de euro.

SCJU Arad are 1.400 de paturi, în 52 de secţii şi 22 de clădiri, în ţară fiind spitalul cu cele mai multe imobile şi cea mai mare răspândire, pe o rază de peste 85 de kilometri.

În fiecare an, unitatea are aproximativ 50.000 de pacienţi internaţi, 150.000 de persoane consultate în ambulatoriu şi peste 60.000 de persoane care sunt îngrijite la Unitatea de Primire Urgenţe.

Sursa foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.