NATO confirmă deschiderea a șase noi centre de comandă pe flancul estic...

NATO confirmă deschiderea a șase noi centre de comandă pe flancul estic al Alianței, ca răspuns la amenințarea Rusiei

0
DISTRIBUIȚI

nato_HQ_nato.int

Șase noi centre de comandă ale NATO stabilite pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice au devenit marți operaționale, ca răspuns la noua amenințare de securitate percepută din partea Rusiei, a anunțat NATO, relatează DPA și AFP.

Cele șase centre NATO — în Bulgaria, România, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia — vor avea drept misiune înlesnirea desfășurării noii forțe de reacție foarte rapide a NATO și coordonarea exercițiilor, notează AFP.


În fiecare centru vor exista aproximativ 40 de ofițeri până la sfârșitul anului.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va participa joi la Vilnius la ceremoniile care vor marca deschiderea oficială a centrelor de comandă, a anunțat Alianța.

„Și-au început activitatea, însă nu sunt pe deplin operaționale”, a declarat un purtător de cuvânt al NATO pentru DPA.

Centrele vor deveni pe deplin operaționale până la următorul summit NATO care va avea loc la Varșovia în luna iulie anul viitor, a mai spus oficialul citat.

NATO și-a intensificat rolul în Europa de Est pentru a-i descuraja pe potențialii agresori și pentru a-și asigura aliații pe fondul crizei din Ucraina după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea anul trecut. Alianța și-a sporit numărul exercițiilor de pe teren, a desfășurat nave și avioane, iar Washingtonul a anunțat instalarea de stocuri de armamente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.