Nicolae Robu s-a plimbat cu bicicleta prin centrul oraşului. De ce spune...

Nicolae Robu s-a plimbat cu bicicleta prin centrul oraşului. De ce spune că nu poate renunţa la Mercedesul de serviciu în favoarea unui vehicul pe două roţi GALERIE FOTO

2
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1848083766">

Nicolae Robu primatul Timisoarei 09Primarul Nicolae Robu şi mai mulţi angajaţi din Primăria Timişoara au ieşit astăzi, la amiază, la plimbare cu bicicletele. Nu, exigentul edil nu le-a dat liber angajaţilor şi nici programul din instituţia de pe Loga nu a fost schimbat. Mai exact, minutele de mişcare au fost parte a unei acţiuni organizate an de an cu ocazia Săptămânii Mobilităţii. Primarul Robu a ţinut să reamintească faptul că municipalitatea a fost extrem de preocupată de amenajarea pistelor de biciclete din urbea de pe Bega şi că acolo unde există spaţiu se amenajează piste pe carosabil, în vreme ce în locaţiile care nu permit, pistele se vor amenaja în continuare pe trotuare.

Întrebat de PRESSALERT.ro dacă ia în calcul să renunţe din când în când la limuzina de serviciu marca Mercedes pentru a se deplasa cu bicicleta, primarul Robu a declarat că „nu are nici legătură, vă daţi seama că nu pot în ţinuta care este cerută de funcţia pe care o ocup să umblu cu bicicleta, asta pe de o parte. Pe de altă parte, timpul meu este foarte preţios, am o agendă extrem de încărcată şi este mai util pentru municipiul Timişoara ca eu să îmi consum timpul pentru Timişoara decât să îl consum deplasându-mă dintr-un loc în altul. Folosesc acele mijloace care mă duc cel mai repede spre destinaţie”.

Traseul parcurs de primar şi de angajaţii săi a fost cuprins între Staţia Catedrala Mitropolitană (tramvaiul nr 2), Bv. 16 decembrie 1989, Splaiul N. Titulescu, str. Jiul, Bv. Republicii, sensul giratoriu de la Piaţa Regina Maria, Bv. Regele Ferdinand, Staţia Catedrala Mitropolitană – Partener RATT.

Întregul program al Săptămânii Mobilităţii poate fi consultat AICI.

Foto: Constantin Duma

2 COMENTARII

  1. Este foarte importanta miscarea ☺ la propriu …sportul! Iriga creierul, ajuta la sanatate! Poate asa ….asa….vom avea un primar….care sa gandeasca! ☺

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.