Peste 100 de morți după ce o macara s-a prăbușit peste Marea...

Peste 100 de morți după ce o macara s-a prăbușit peste Marea Moschee de la Mecca VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

macara mecca abcnews

Cel puțin 107 persoane și-au pierdut viața vineri după prăbușirea unei macarale peste Marea Moscheea din Mecca (în vestul Arabiei Saudite), în timpul unei furtuni, cu zece zile înaintea începutului marelui pelerinaj musulman, Haj, potrivit unui nou bilanț oficial, citat sâmbătă de DPA.

Apărarea Civilă Saudită a informat că cel puțin 238 de persoane au fost rănite, iar numărul morților și al răniților ar putea crește în condițiile în care operațiunile de căutare și salvare mai continuă la cea mai mare moschee din lume.

Macaraua care a provocat dezastrul era folosită la lucrările de restaurare și extindere a moscheii, începute în urmă cu patru ani.


În cădere, macaraua a rupt acoperișul și s-a prăbușit în interiorul moscheii, care era vineri plină de oameni veniți să se roage. În timpul celor patru ani de lucrări au avut loc mai multe incendii, cel mai grav înregistrându-se în iulie 2014, când 14 persoane au suferit arsuri, amintește DPA.

Autoritățile saudite doresc să extindă suprafața Marii Moschei (Masjid al-Haram), de la 350.000 de metri pătrați cât are în prezent, la 750.000 de metri pătrați. Cu această extindere, autoritățile doresc să poată oferi spațiu de rugăciune pentru circa trei milioane de credincioși, dar și să evite ca pelerinii să se calce în picioare, așa cum s-a întâmplat în 2006, în timpul pelerinajului musulman, când 350 de pelerini și-au pierdut viața.

Sursa foto: abcnews.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.