Prefectul judeţului Timiş cere Gărzii de Mediu să ia măsuri cu privire...

Prefectul judeţului Timiş cere Gărzii de Mediu să ia măsuri cu privire la poluarea din Chișoda și Giroc. Ce spune Mariana Lorinczi, șefa de la Mediu, despre închiderea companiei

0
DISTRIBUIȚI

protest chisoda

Noi probleme legate de poluare în Timișoara. Marți, peste 100 de oameni care locuiesc pe Aleea Chişodei şi în Giroc au protestat în faţa incineratorului de cauciucuri şi mase plastice din Chişoda, aflat lângă CET Sud, care este deţinut de o firmă privată, Lieb Benz Oil, producătoare de carburant.

„Este vorba de fumul care se simte în special noaptea, un fum înecăcios, puternic.


Sunt arse cauciucuri aici şi, în special, noaptea dau drumul fără filtre. Eu de vara aceasta m-am mutat în zonă pentru că am vrut linişte şi aer curat, dar de unde? Ne dorim să oprească producţia pentru că este foarte aproape de localitate, avem copii mici”, a declarat Florin Bica, unul din protestatari. Problema a atras şi atenția autorităților județene, mai exact a prefectului Eugen Dogariu, care astăzi a cerut măsuri concrete de la Garda de Mediu.

„Am constatat că în zilele care au trecut au fost diferite proteste şi nemulţumiri ale cetăţenilor din zona Chişoda legate de activitatea unor societăţi comerciale. Am cerut Gărzii de Mediu care verifică modul de respectare a reglementărilor să folosească experienţa anterioară pe care Timişoara o are legată de diferite mirosuri şi elemente emanate în aer astfel încât să nu existe disconfort pentru cetăţeni pe viitor”, a declarat prefectul.

Mariana Lorinczi, de la Garda de Mediu Timiş a explicat că, deși există mai multe reclamații în privința mirosului, compania cu pricina nu poate fi închisă în lipsa unui temei legal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.