Prim duel pentru SUPREMAȚIE în C4: ASU Poli primește replica Cugirului. Ce...

Prim duel pentru SUPREMAȚIE în C4: ASU Poli primește replica Cugirului. Ce jucător l-a dezamăgit pe Sorin Brîndescu

0
DISTRIBUIȚI

asu poli motru (10)

ASU Politehnica dispută sâmbătă un inedit derby de clasament în Liga a III-a după primele două runde. Alb-violeții întâlnesc pe teren propriu Metalurgistul Cugir, o formație cu ambiții mari în acest sezon. Tehnicianul Sorin Brîndescu consideră că meciul cu ardelenii nu poate fi considerat așa devreme unul crucial pentru campionat.

Cugirul, la fel ca ASU Poli, are șase puncte din șase după primele 180 de minute de fotbal în Seria a IV-a a C-ului. Formația din județul Alba are însă golaveraj superior, grație și unei victorii la scor la Timișoara, pe CFR, cu Mama Mia, scor 5-2. ”Nu vreau să dau o așa importanță acestei partide. E un meci obișnuit de campionat.


Nu e un lucru neobișnuit. Dacă după primele zece etape aveam ambele maximum de puncte, atunci putea fi considerat un derby. Cugirul are jucători experimentați și juniori de valoare. Nu e o necunoscută pentru noi, i-am urmărit la meciul cu Becicherecu de aici, avem informații despre ei. Ieri în Cupă au pierdut cu ASA II dar au introdus rezerve”, a declarat Sorin Brîndescu pentru PRESSALERT.ro.

Metalurgistul Cugir e pregătită de Marius Opric și îi are în componență printre alții pe timișoreanul Gheorghe Goșa, Ionuț Radu, Necșulescu sau portarul Dragotă sunt alte nume importante ale echipei care continuă tradiția vechiei CF Metalurgistul.

Plecarea lui Feraru i-a lăsat un gust amar

Formația de pe ”Știința” a trebuit să mai efectueze o ultimă modificare în lot, deși acesta părea bătut în cuie. Motivul? Plecarea jucătorului de bandă dreapta, Samuel Feraru, în Anglia, alegere care l-a nemulțumit pe antrenorul ”Băieților în ghete”. În locul său a fost adus de urgență Branimir Ștefanovici, care a început campionatul la Mama Mia Becicherecu Mic. ”Noi asta ne-am propus, să avem 23 de jucători în lot. Feraru ne-a lăsat baltă. Chiar sunt dezamăgit de plecarea sa. Am vrut să acoperim. Ștefanovici e un jucător care la fel ca Sami Feraru acoperă mai multe posturi”, a subliniat Brîndescu. Timișorenii se confruntă cu o problemă medicală pentru importantul duel de poimânie, Taub fiind cu semnul întrebării.

Partida ASU Politehnica Timișoara – Metalurgistul Cugir se dispută sâmbătă, de la ora 17.00, pe arena ”Știința”, în etapa a III-a a Ligii a III-a.

Taub are probleme medicale

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.